„Republica Moldova este partenerul nostru cel mai afectat de război și trebuie să ne asigurăm că îi acordăm tot sprijinul necesar.” O declarație în acest sens a fost făcută astăzi, de președintele României Klaus Iohannis în cadrul unei conferințe comune cu președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.
„Îl felicit pe domnul Președinte pentru rezultatele vizitei pe care tocmai a efectuat-o la Chișinău. Mă bucură faptul că, împreună, susținem concret și hotărât parcursul Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană. Republica Moldova este partenerul nostru cel mai afectat de război și trebuie să ne asigurăm că îi acordăm tot sprijinul necesar”, a declarat Klaus Iohannis.
Menționăm că după vizita la Chișinău, Sergio Mattarella efectuează o vizită în România.