VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Klaus Iohannis nu renunță la lupta pentru șefia NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu intenţionează să se retragă din cursa pentru funcţia de secretar general al NATO. Chiar dacă unii oficiali străini și-au anunţat susţinerea pentru premierul olandez Mark Rutte pentru această poziţie, Iohannis consideră că şansele sale sunt „rezonabile”.

„Nu intenţionez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO. Şi da, sunt câteva afirmaţii în spaţiul public. În continuare consider că şansele mele sunt rezonabile”, a spus Iohannis, întrebat despre faptul dacă ia în calcul să îşi retragă candidatura pentru şefia NATO sau dacă va negocia o altă funcţie la nivel european, în condițiile în care mai mulți lideri străini au spus că îl susţin pe Mark Rutte.

Declarația a fost făcută într-o conferinţă de presă la Cotroceni susţinută împreună cu președintele Consiliului European, Charles Michel. Publicațiile Financial Times și The Wall Street Journal, citate de Digi24, au abordat miercuri subiectul succesiunii la șefia NATO și au scris că premierul olandez Mark Rutte este favorit, în ciuda rezervelor exprimate de Turcia, Ungaria și Slovacia. Candidatura depusă de Klaus Iohannis „nu este văzută ca o alternativă reală” la Rutte de majoritatea statelor membre, scrie Financial Times, în timp ce The Wall Street Journal susține că momentul ales de Iohannis pentru a-și anunța candidatura „a iritat mulți diplomați ai Alianței”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.