VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Jurnalist rus, reținut în regiunea transnistreană: Promo-LEX solicită intervenția de urgență a Guvernului

Asociația Promo-LEX cere autorităților de la Chișinău să se implice pentru eliberarea jurnalistul publicației independente SOTAvision, Timofei Iliușin, reținut în regiunea transnistreană de către angajații așa-zisului „Minister al Securității” din regiune în timp ce se afla acolo pentru a realiza un material jurnalistic.

Potrivit Promo-LEX, jurnalistul se afla în regiunea transnistreană pentru a documenta și raporta despre încălcările drepturilor omului și persecuțiile politice din zonă.

Timofei Iliușin a contactat redacția SOTAvision în seara zilei de 24 iunie 2024, avertizând că riscă să fie arestat. Conform publicației, jurnalistul se afla în regiunea transnistreană pentru a documenta și raporta despre încălcările drepturilor omului și persecuțiile politice din zonă.

Anterior, Iliușin a fost declarat indezirabil în regiunea transnistreană în anul 2023, fără a i se oferi un motiv clar. Timofei Iliușin a solicitat azil politic în Republica Moldova în aprilie 2023, ca urmare a presiunilor politice din Rusia. Înainte de aceasta, el a părăsit Rusia în iunie 2022, după ce a fost reținut pentru organizarea unui miting anti-război. De asemenea, Iliușin a fost supus hărțuirilor și presiunilor din partea autorităților ruse, inclusiv intimidării membrilor familiei sale”, precizează Promo-LEX.

În acest sens, Promo-LEX solicită intervenția urgentă a Guvernului Republicii Moldova pentru:

  1. Eliberarea imediată a jurnalistului Timofei Iliușin, dacă acesta se mai află în detenție.
  2. Inițierea procedurilor legale pentru a pedepsi persoanele responsabile de reținerea arbitrară a jurnalistului.
  3. Asigurarea protecției drepturilor omului și a libertății presei în regiunea transnistreană.

„Este esențial ca autoritățile să acționeze rapid pentru a proteja drepturile fundamentale ale lui Timofei Iliușin și pentru a demonstra angajamentul Republicii Moldova față de libertatea presei și drepturile omului,” a declarat Vadim Vieru, avocat, Director de Program în cadrul Asociației Promo-LEX.

Totodată, Promo-LEX face un apel către organizațiile internaționale și reprezentanțele diplomatice să se implice activ în acest caz și să sprijine eforturile de eliberare și protecție a jurnalistului.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.