Peste 2600 de încălcări ale regulamentului circulației rutiere au fost depistate în weekend de către polițiști. Cele mai multe amenzi au fost aplicate vitezomanilor, anunță Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP).
Potrivit ofițerilor INSP, 28 de conducători auto au fost depistați și înlăturați de la conducerea mijlocului de transport pentru că se aflau în stare de ebrietate, 16 dintre ei în stare de ebrietate avansată. Totodată, 650 de șoferi au fost amendați pentru depășirea limitei de viteză.
De asemenea, 500 de conducători auto au fost sancționați pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră iar 242 de șoferi au încălcat regulile de folosire a centurii de siguranţă.
Poliția mai precizează că 102 șoferi au încălcat regulile de oprire şi neacordare de prioritate, care a generat o situaţie de accident, iar peste 300 de conducători nu au acordat prioritate pietonilor sau cicliștilor.
Totodată, alți 85 de șoferi nu dețineau polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă.