VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Incendiu la școala din Târnova, raionul Edineț: Toți elevii și cadrele didactice, evacuați

Un incendiu s-a produs ieri, într-un depozit ce aparține școlii din localitatea Târnova din raionul Edineț.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:02.

La fața locului pompierii au stabilit că flăcările au cuprins un depozit cu produse alimentare a școlii din localitate. Pentru lichidarea incendiului, au intervenit 3 autospeciale.

”Datorită intervenției operative a pompierilor, arderea a fost localizată către ora 12:32 și lichidată la ora 13:54. Pompierii și salvatorii au evacuat de urgență din instituție 138 de elevi și 18 cadre didactice

Victime nu au fost raportate. Focul a distrus bunurile materiale din depozitul pentru păstrarea produselor alimentare și parțial din bucătărie, iar alte două încăperi și sala de festivități au fost afectate de fum. Datorită intervenției prompte și eficiente a echipajelor de pompieri focul nu a obținut răspândire la clasele de studii și la restul încăperilor instituției de învățământ”, precizează IGSU.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite. Menționăm că în ultimele 24 de ore angajații IGSU au intervenit în 27 situații de risc.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.