VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

În ultimii șapte ani, locuitorii din stânga Nistrului au obținut peste 29.000 de permise de conducere de model național. Se constată dinamică ascendentă

Se constată o dinamică ascendentă a locuitorilor din regiunea transnistreană care obțin permise de conducere de model național, în baza mecanismului de preschimbare simplificat aplicabil din 2020, fără susținerea examenelor adiționale, informează Biroul politici de reintegrare. Doar pe parcursul anului trecut, au fost eliberare peste 5700 de permise de conducere de acest model.

Conform informațiilor furnizate de către Agenția Servicii Publice, în perioada anilor 2017-2022, au fost emise în baza mecanismului enunțat supra 29039 de permise de conducere ale Republicii Moldova, dintre care 6863 au fost eliberate în anul 2021 și 5783 în anul 2022.

De asemenea, conform datelor din Registrul de stat al transporturilor, în perioada 01.09.2018-31.12.2022, la punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița au fost documentate cu plăci de model neutru 9644 de autovehicule necomerciale din regiunea transnistreană (Tiraspol – 6704, Râbnița – 2940), conform mecanismului agreat prin Decizia protocolară din 2018.

Totodată, se poate observa o scădere semnificativă a procesului de înmatriculare cu plăci neutre pe parcursul anului 2022 – 555 de autovehicule înregistrate, comparativ cu anul 2021- 4780 de unități de transport, dar aceasta reprezintă un efect direct al limitărilor intenționat impuse de către Tiraspol la prestarea serviciilor de înmatriculare primară în subdiviziunile enunțate supra.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, indicator demonstrativ reprezintă faptul că în ultima perioadă de timp persoanele fizice și juridice din regiunea transnistreană se documentează masiv cu permise de conducere și cu plăci de înmatriculare de model național, emise de subdiviziunile teritoriale ale Agenției Servicii Publice de pe malul drept al Nistrului.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.