VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ludovic Orban: Republica Moldova este în continuare amenințată de Rusia

Republica Moldova este în continuare amenințată de Rusia, inclusiv de mulți lideri ruși care lansează amenințări în adresa țării noastre. Această opinie a fost exprimată de ex-premierul României Ludovic Orban în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție”. Potrivit politicianului de la București, Ucraina este în prezent un scut pentru securitatea R. Moldova, a României dar și a altor state.

„Republica Moldova este în continuare amenințată de Rusia, inclusiv în declarațiile foarte oficiale ale multor lideri ruși se lansează amenințări în adresa Republicii Moldova. Și dacă Ucraina nu ar fi rezistat, nu știu dacă nu cumva și Republica Moldova ar fi devenit ținta poate nu neapărat a unei intervenții militare directe, dar altor forme de exercitare ilegitimă a influenței cu nerespectarea voinței cetățenilor. (…) Acum realitatea este că Ucraina ține Rusia departe și de Republica Moldova, și de România, și de Polonia, și de Statele Baltice și, în general, Ucraina chiar este un scut în momentul de față”, a spus Ludovic Orban în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție”.

Potrivit ex-premierului României, Rusia din totdeauna a râvnit la teritoriile și la bogățiile românești și a altor state iar la momentul de față, datorită eroismului poporului ucrainean, R. Moldova beneficiază de un nivel de siguranță și de securitate mai mare.

„Am avut ghinionul ca să avem un astfel de vecin cum e Imperiul Rus care, indiferent că e sovietic sau fostul Imperiul Rus, sau Rusia de astăzi a lui Putin, întotdeauna a râvnit la teritoriile și la bogățiile teritoriilor românești. Republica Moldova este sub o amenințare și faptul că astăzi Ucraina rezistă nu face altceva decât să crească nivelul de siguranță, de securitate în Basarabia”, a declarat politicianul român.

Ludovic Orban este de părere că e puțin probabil ca un partid prorus să câștige alegerile în Republica Moldova, mai ales după ce autoritățile de la Kremlin și-au arătat adevărata față.

„Mai ales după ce și-au arătat adevărata față autoritățile de la Kremlin, e puțin probabil ca un partid prorus, care să sprijine politica prorusă să aibă șanse să câștige alegerile în Republica Moldova. Ce să aducă Rusia sau orientarea spre Rusia? Nu aduce nimic, decât sărăcie, lipsă de drepturi, amenințări, riscuri, călcarea în picioare a identității. Nu are ce să ofere un partid prorus sau un partid care este pilotat de la Kremlin cetățenilor Republicii Moldova”, a conchis fostul premier al României.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.