Noua bază militară NATO de la Cincu, România a fost inaugurată joi, 3 noiembrie. Baza fost construită de francezi și găzduiește primul grup de luptă al Alianței din țara vecină. În prezent, la baza de la Cincu sunt peste 600 de militari francezi, iar ministrul francez al Apărării, prezent la evenimentul de inaugurare, a anunțat că numărul acestora va crește.
Constituirea grupului de luptă al NATO în România a început în luna mai ca urmare a războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Lucrările la baza militară sunt încă în desfășurare și sunt estimate să se termine în primăvara anului viitor. Baza militară NATO de la Cincu va putea găzdui aproximativ 1.000 de militari
Aici funcționează deja primul grup de luptă al Alianței de pe teritoriul României, condus de Franța.
Odată ce infrastructura va permite, batalionul va fi și mai puternic, pentru că aici va fi dislocat și armament greu. Din unitate fac parte militari francezi și olandezi cu un nivel foarte ridicat de reacție.
Situat în centrul țării, poligonul de la Cincu, județul Brașov este spațiul perfect pentru a simula cele mai ample scenarii. Militarii se antrenează inclusiv pentru lupta în mediul urban, scrie euronews.
Prezența grupului de luptă NATO în România are rol de descurajare, însă militarii străini sunt pregătiți de orice: în timpul exercițiului militar ei au simulat un atac asupra unei clădiri în care s-ar afla inamici. De la distanță, primesc informații esențiale.
Într-o situație reală, militarii au radare care pot detecta ținte la o distanță de 20 de kilometri.
„Cred că este foarte importantă pentru că, lucrând împreună, realizând obiective comune, este foarte important să arătăm eforturile de apărare colectivă ale NATO prin prezența noastră aici și, în acest fel, să dăm un semnal puternic Rusiei că suntem pregătiți să apărăm alianța NATO”, a spus Maior Wouter, citat de euronews.
Franța va continua să trimită militari la Cincu acolo unde cantonat primul grup de luptă NATO de pe teritoriul României.
„În curând, vor fi o mie de soldați prezenți pe lângă partenerii din Belgia și Olanda. Am semnat cu predecesorul dumneavoastră, în iunie, o scrisoare de intenție pentru submarinele scorpene și alte angajamente au fost stabilite în ceea ce privește corvetele”, a declarat Sébastien Lecornu, ministrul francez al Apărării.
Militarii străini detaşaţi la Cincu au început deja exerciţiile împreună cu cei românii.
În prezent, în România sunt peste 5.000 de militari ai Alianţei Nord-Atlantice, majoritatea fiind dislocați la baza Mihail Kogălniceanu.