VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

În Republica Moldova va fi creată Agenția Feroviară

În scopul implementării politicilor în domeniul transportului feroviar și al siguranței feroviare, Executivul a aprobat, astăzi, instituirea Agenției Feroviare. Constituirea acesteia este condiționată de angajamentele asumate în cadrul Acordului de Asociere RM–UE, transpuse în noul Cod al transportului feroviar, precum și în Planul de acțiuni privind restructurarea sectorului feroviar și a Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.

Agenția feroviară va avea atribuții de control și va emite autorizații de transport feroviar, autorizații de siguranță, certificate de siguranță și permise de mecanic de locomotivă. De asemenea, aceasta va fi responsabilă de punerea în funcțiune a subsistemelor structurale, care formează sistemul feroviar, va verifica dacă acestea sunt exploatate și întreținute în conformitate cu cerințele esențiale, va admite în circulație și va înregistra vehiculele feroviare.

Totodată, entitatea nou creată va elabora și aproba manuale, ghiduri și instrucțiuni tehnice privind siguranța, exploatarea și semnalizarea transportului feroviar și a elementelor infrastructurii feroviare.

Având în vedere că, până în prezent, nu există un organ abilitat cu funcții de control al condițiilor de desfășurare a transportului feroviar de pasageri, Agenția Feroviară va asigura și funcția de protecție a consumatorilor în domeniul respectiv.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.