VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

În anul 2022, Maia Sandu a avut 19 deplasări peste hotare care au costat peste 514 mii de lei

Pe parcursul anului trecut, Președinta Maia Sandu a efectuat 19 deplasări peste hotare, iar pentru organizarea și desfășurarea acestora, administrația prezidențială a cheltuit peste 514 mii de lei. Șefa statului a avut discursuri în plenara Parlamentului European și la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, a participat la mai multe reuniuni internaționale, conferințe, evenimente publice și a avut câteva vizite bilaterale, la invitația omologilor săi și a altor oficiali de rang înalt din țările gazdă. 

Cheltuielile administrației prezidențiale pentru vizitele externe efectuate în anul 2022 au constituit 514.403,43 de lei, mai puțin de jumătate din suma de 1.052.700 de lei, alocată din bugetul Președinției pentru anul trecut. Pentru anul 2023, suma alocată pentru vizite în străinătate este de 700.000 de lei.

În anii anteriori, pentru deplasările de serviciu efectuate în străinătate, Administrația Președintelui Republicii Moldova a cheltuit următoarele sume: 

  • 2021 – 534.442,51 lei din 1.414.000 lei alocați;
  • 2020 – 632.692 lei din 1.000.000 de lei alocați (fosta administrație);
  • 2019 – 1.845.451,8 lei din 2.100.000 de lei alocați.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.