VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

IGP a recepționat un lot de automobile din partea UNHCR și Ambasadei SUA

Inspectoratul General al Poliției a recepționat astăzi un lot de 32 de automobile din partea Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR) și a Ambasadei SUA la Chișinău. Acestea vor înlocui o parte din automobilele din dotare care au un grad înalt de uzură.

Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a declarat că, de la declanșarea războiului din Ucraina, a crescut considerabil numărul automobilelor care tranzitează Republica Moldova, precum și numărul celor care rămân în țară pentru o perioadă îndelungată, iar aceasta pune multă presiune pe drumurile publice, crescând riscul de accidente. 

Lotul donat de automobile este binevenit întrucât va face ca polițiștii să fie mai mobili și mai receptivi la solicitările cetățenilor.

„În timpuri mai încordate noi știm să facem un front comun, să lucrăm în comun pentru binele cetățeanului. Aceste automobile vor merge către cei care lucrează în Inspectoratul Național de Securitate Publică, cei care lucrează în localități. Vreau să fim un exemplu al unui lucru bine făcut, împreună cu parteneri de dezvoltare. 

Doar împreună putem asigura acel indice de siguranță care să ne facă să ne mișcăm înainte. Respectarea regulilor de siguranță, în primul rând, salvează vieți omenești. De aceasta, eu cer Poliției să fie în continuare vigilentă. Eu sper că acest eveniment va contribui la faptul ca Poliția să fie mai aproape de cetățean”, a declarat Ana Revenco, potrivit IPN.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Kent D. Logsdon, a declarat că SUA se angajează să colaboreze cu cetățenii și cu Guvernul Republicii Moldova pentru a ajuta în continuare refugiații ucraineni care rămân să locuiască în Moldova sau tranzitează țara. 

„Aceste automobile reprezintă respectarea acestui angajament. Lotul de automobile este doar un exemplu al sprijinului nostru pentru MAI pentru a ajuta refugiații ucraineni care fug din calea războiului. În timp ce asistența externă este vitală, acțiunile Guvernului Republicii Moldova și ale cetățenilor sunt cele care au făcut diferența. Sunt încrezător că Republica Moldova împreună cu partenerii de dezvoltare vor continua să susțină categoriile vulnerabile, în mod special femeile și copiii”, a declarat ambasadorul SUA.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat în cadrul evenimentului că riscurile de securitate apărute în anul 2022 au scos în evidență problemele cu care se confruntă Poliția Națională și necesitățile pe care le are. 

„Odată cu începerea războiului din Ucraina, colegii din Poliție au fost la datorie, fiind înlăturate provocările. Noi cunoaștem problemele și riscurile cu care se confruntă refugiații în Moldova. Aceste mijloace de transport vor fi direcționate către activitatea în teren. Nu-mi este rușine să spun că multe unități de transport (din dotare) sunt vechi, iar aceste noi unități de transport sunt un element important pentru noi”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Șeful IGP a dat asigurări că Poliția va acționa în conformitate cu așteptările societății în vederea oferirii siguranței depline atât cetățenilor moldoveni, cât și oricărei persoane care vine în Republica Moldova.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.