VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Igor Grosu, discuție cu Ioannis Plakiotakis: Putem miza pe sprijinul Parlamentului Republicii Elene în parcursul nostru european

„Putem miza pe sprijinul Parlamentului Republicii Elene în parcursul nostru european”. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, după o întrevedere cu prim-vicepreședintele Parlamentului Republicii Elene, Ioannis Plakiotakis.

Totodată, în cadrul discuțiilor prim-vicepreședintele Parlamentului Republicii Elene a anunțat despre intenția Greciei de a deschide anul viitor o misiune diplomatică în țara noastră.

Este o dovadă în plus că relațiile între ambele țări sunt foarte bune și trebuie să le fortificăm și la nivel parlamentar. M-am bucurat să aud că putem miza pe sprijinul Parlamentului Republicii Elene în parcursul nostru european”, a menționat Igor Grosu.

Menționăm că prim-vicepreședintele Parlamentului Republicii Elene, Ioannis Plakiotakis, se află, în aceste zile, în vizită în țara noastră pentru a participa, alături de alte circa 20 de delegații, la reuniunea președinților Comisiilor pentru afaceri ale UE și ai Comisiilor pentru afaceri externe, „United4Moldova”, găzduită de Parlament.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.