Votul de azi al Consiliului UE reprezintă un moment istoric pentru Republica Moldova, marcând cel mai important pas de până acum către aderarea noastră la marea familie a Uniunii Europene. Este reacția președintelui Parlamentului, Igor Grosu, care a precizat că noua etapă este și o victorie a cetățenilor care au ales parcursul european.
„Zi de zi, în ultimii ani, în ciuda tuturor crizelor, ne-am ghidat de valorile europene, ne-am afirmat locul în lume ca țară liberă, care protejează viața și demnitatea oamenilor. Decizia Consiliului European este un mesaj consolidat al unei Europe încrezătoare ce apără pacea și construiește un viitor democratic solid dat întregii lumi. Pe această cale, vreau să mulțumesc colegilor din Parlament, Guvern, Președinție și multe alte instituții, dar și cetățenilor noștri, care am muncit și vom munci în continuare cu dăruire pentru ca acest deziderat să devină, cât de curând posibil, realitate. Mulțumiri și prietenilor noștri de la București, europarlamentarilor de la Bruxelles și tuturor celor care ne-au sprijinit în acest parcurs. Suntem adepții unui proces de negocieri echitabil și bazat pe merite și noi vom continua să ne facem, conștiincioși, tema pentru acasă. Împreună vom scrie istoria Europei!”, se arată în mesajul președintelui Parlamentului, Igor Grosu.