VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Igor Grigoriev, antreprenor: Îndemn pe toți să participe la Adunarea Națională, unica soluție este aderarea la UE

Antreprenorul Igor Grigoriev îndeamnă pe toți să participe la Adunare Națională „Moldova Europeană” în susținerea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană care va avea loc la 21 mai. Potrivit lui, unica soluție care să ofere stabilitate, siguranță și prosperare țării noastre este aderarea la blocul comunitar.

„Noi avem câteva situații de deja-vu unul după altul și nimeni nu a reușit într-un final să aducă R. Moldova în Uniunea Europeană. Vreau să cred că acest mesaj, care ar fi trebuit să fie mult mai pronunțat și mai credibil, va mobiliza cetățenii în această direcție. Voi participa obligatoriu eu și familia mea, și rudele, și pe toți care mă sună îi indemn să participe la Marea Adunare Națională. Altă soluție astăzi decât aderarea R. Moldova la UE, nu există. UE a fost creată de politicieni ca un factor de stabilitatea și în primul rând, ca să nu mai apară război pe pământul european. Acest lucru s-a încununat cu succes. În prezent, datorită acestei uniuni, riscurile ca în țările membre să fie un conflict sau un război, sunt foarte minime. Iar asta ne dorim și noi”, a spus Igor Grigoriev în cadrul emisiunii Puncte de Reflecție.

Întrebat de jurnalista Valentina Ursu ce părere are despre intenția unor partide antieuropene care și-au anunțat participarea la Marea Adunare „Moldova Europeană”, Grigoriev declară că acești politicieni trebuie să fie raționali și să manifeste pașnic.

„Republica Moldova este un stat de drept și fiecare are dreptul să-și expună părerea, are dreptul la libera exprimare și la participare la diverse acțiuni. Important că dacă vor să vină, să manifesteze pașnic, să nu facă dezordini, să nu incite lumea la ură și să apară după cum se vehiculează, un eventual război civil, sau lucruri care s-au întâmplat pe Maidan în 2015. Îi indemn pe cei care și-au anunțat participarea și nu sunt din tabăra proeuropeană să fie raționali. Ne dorim cu toții să trăim în pace, bună înțelegere și armonie”, a mai spus Igor Grigoriev.

Reamintim că șefa statului a anunțat că la data de 21 mai 2023 convoacă Adunarea Națională „Moldova Europeană” și a cerut moldovenilor să vină în PMAN pentru a-și manifesta decizia clară pentru viitorul european al țării.

Ulterior, mai multe partide din Republica Moldova au declarat că vor participa la Adunarea Națională „Moldova Europeană”, printre care și formațiuni politice ce se declară împotriva viitorului european al Republicii Moldova.

De asemenea, liderul Partidului „ȘOR” Ilan Șor a declarat că „pe 21 mai, și noi vom veni în Piața Marii Adunări Naționale, dar cu o altă poziție”. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.