VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Igor Dodon spune când ar putea reveni la conducerea PSRM: Am fost, sunt și voi fi alături de PSRM

După rezolvarea problemei dosarelor politice, Igor Dodon ar putea reveni la conducerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Despre aceasta a anunțat chiar fondatorul partidului, Igor Dodon, într-o postare pe rețelele de socializare. Acesta susține că în ultima perioadă a primit numeroase mesaje de la membrii partidului care și-ar dori revenirea lui.

Dodon a anunțat că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova va convoca în următoarele zile Consiliul Republican și Executivul politic al partidului.

„Eu am fost, sunt și voi fi și de acum încolo alături de PSRM, care este un partid pe care l-am lansat încă în 2011 în formatul actual și am trecut personal prin toate etapele și greutățile în dezvoltarea lui, transformându-l în cel mai puternic partid de stânga din țara noastră. Și el păstrează și azi forța și rolul său de principal partid de stânga. Și știu că și membrii partidului gândesc așa și își doresc mult să reprezint formațiunea și mai departe”, a declarat Dodon.

Igor Dodon susține că revenirea sa la partid va fi decisă în curând. 

„Pe parcursul ultimelor luni am primit numeroase mesaje prin care majoritatea colegilor își doresc revenirea mea in conducerea PSRM, dar aici trebuie să menționez că acest lucru ar putea sa se întâmple după ce voi rezolva problema dosarelor politice care mi-au fost intentate la comanda guvernării PAS. Nu vreau ca orice umbră de suspiciune asupra mea să cadă și asupra partidului la care țin mult. Același mesaj l-am dat și cetățenilor din raioanele republicii, cu care am discutat mult în ultimele luni. Eu sunt convins că instanțele de judecată îmi vor da dreptate în dosarele intentate de procuratură la comanda conducerii țării, iar revenirea mea la conducerea Partidului Socialiștilor o vom decide împreuna în curând”, a adăugat Dodon.

În decembrie 2021, Igor Dodon a fost ales președinte de onoare al PSRM. Tot atunci, a fost aprobat noul program politic al PSRM, dar și noua redacție a statutului formațiunii. În urma acestor modificări, funcția de președinte de partid a fost lichidată și creat un nou organ de conducere – executivul politic.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.