VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Igor Dodon, mesaj de Ziua Independenței: Nu vreau ca aceasta să fie ultima aniversare

Ex-președintele țării, Igor Dodon, a transmis un mesaj de felicitare către cetățeni de Ziua Independenței R. Moldova.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a menționat că este de datoria noastră, a cetățenilor, să păstrăm suveranitatea și independența țării.

”Stimați concetățeni, poporul nostru are marele privilegiu să dețină propria sa statalitate. Printre atâtea sute de etnii și popoare, moldovenii se pot mândri că au un stat al lor – Republica Moldova. Și este de datoria noastră politică, civică și morală să păstrăm acest stat și pentru generațiile care vin, fără a ceda din independența și suveranitatea lui”, a scris Igor Dodon.

Totodată, ex-șeful statului nu a ezitat nici astăzi, de Ziua Independenței, să critice actuala guvernare, menționând că ”PAS face tot posibilul să cedeze țara defintiv intereselor străine, atât politic, cât și economic, militar, apoi teritorial”.

”Orice încercare de a renunța la suveranitatea, integritatea și neutralitate țării, mai ales în actualele circumstanțe politice regionale atât de complicate, trebuie privită ca o trădare de stat. Și nicio integrare europeană nu poate fi justificată dacă ea aduce prejudicii intereselor noastre naționale și statale. Atunci când sub paravanul integrării europene Moldova devine colonie dirijată de străini, când ea devine plină de datorii, sărăcie și crize economice și energetice, înseamnă că o asemenea politică externă este nocivă pentru statul moldovenesc.

Aceste considerații sunt cu atât mai actuale astăzi, 27 august, când marcăm cea de-a 31-a aniversare de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. În procesul de afirmare ca stat independent, societatea noastră s-a confruntat cu numeroase dificultăți, provocări și transformări, dar niciodată Moldova nu a fost supusă unor riscuri atât de serioase de a-și pierde independența, statalitatea, viitorul.

Eu nu vreau ca aceasta să fie ultima aniversare a Independenței și Statalității moldovenești. Și sunt sigur că asta nu dorește nici poporul nostru, chiar dacă guvernarea-marionetă PAS face tot posibilul să cedeze țara defintiv intereselor străine, atât politic, cât și economic, militar, apoi teritorial.

Sunt convins că, acum ca niciodată, de Ziua Independenței Republicii Moldova, politicienii stataliști trebuie să se consolideze în jurul unui scop nobil – de a proteja patria noastră, de a-i păstra valorile naționale și tradițiile, de a-i asigura un viitor îmbelșugat și a o păstra pentru generațiile următoare.

Dragi prieteni, oriunde ne-am afla, trebuie să fim neclintiți în dragostea noastră pentru țară și pentru oamenii ei. Să fim solidari pentru o Moldovă integră, pașnică și prosperă!

La mulți ani, Republica Moldova!”, a mai scris Dodon.

Reamintim că Republica Moldova marchează astăzi 31 de ani de independenţă.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.