VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Igor Boțan: Principala armă a Rusiei este arma nucleară

Federația Rusă își permite un comportament iresponsabil pe plan mondial pentru că deține arma nucleară. Elitele ruse consideră justificată agresiunea militară din Ucraina, iar prin propagandă s-a reușit și îndoctrinarea populației în acest sens. Opiniile aparțin expertului Igor Boțan și au fost expuse în cadrul dezbaterii publice la tema „Rădăcinile comune ale Celui De-al doilea Război Mondial și ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, organizate de Agenția de Presă IPN.

Potrivit expertului, Rusia este un stat agresor, care trebuie să plătească pentru crimele comise împotriva poporului ucrainean.

Expertul Igor Boțan spune că Rusia încearcă repetat să legalizeze activitatea trupelor de mercenari Wagner, conduse de Evghenii Prigojin, pentru ca ulterior să fie transmise mesaje comune pentru toți participanții la războiul din Ucraina.

„Din 24 februarie avem un război în toată legea pe care de-o manieră rușinoasă autoritățile ruse îl numesc operațiune militară specială, asta pentru a evita aplicarea directă a articolului 359 din Codul Penal al Rusiei care spune clar că cei care încep un război sunt criminali și trebuie pedepsiți.

Cel mai important este că unitățile militare private ale lui Prigojin funcționează în Ucraina încă din 2014, iar din 2015 participă la conflicte militare în Siria, Libia. Abia în martie anul trecut, Duma de Stat a Rusiei a introdus pe agendă recunoașterea acestor unități militare private. Au avut loc cel puțin trei tentative de a le legaliza, iar în noiembrie anul trecut s-a renunțat.

Acum câteva zile, din nou, Duma de Stat ridică problema legalizării acestor unități militare private, pentru că atunci când au loc acțiuni militare este important principiul unității și verticalității comandamentului tuturor operațiunilor. Vedem că în Rusia, aparent, acest lucru nu există”, a spus expertul permanent al proiectului, Igor Boțan.

Potrivit expertului, invazia rusă asupra Ucrainei a fost pregătită minuțios mai mulți ani, timp în care propaganda Kremlinului a inoculat populației imaginea Rusiei care este nedreptățită pe plan mondial și care trebuie să-și recupereze teritoriile.

„Lucrurile au fost în avans pregătite. Iar populația din Federația Rusă este în permanență îndoctrinată că Rusia este învingătoare și a fost nedreptățită. Și aici, în prim-plan, iese propaganda. Ex-consilierul lui Putin le spunea tuturor să aștepte revanșa Federației Ruse, pentru că Rusia se găsește în poziția în care s-a aflat după ce i s-a impus pacea de la Brest, iar Uniunii Sovietice, după colapsul comunismului, i s-a impus o nouă configurație. Liderii ruși spuneau că situația nu mai poate fi tolerată și Rusia trebuie să-și recucerească teritoriile. Setea de revanșism este justificată de președintele Putin”, a mai spus Igor Boțan.

În martie anul trecut, Adunarea Generală ONU a aprobat o rezoluție prin care a fost condamnată invazia rusească în Ucraina, cerându-se retragerea imediată a armatei ruse din țara vecină. Expertul Igor Boțan spune că întreaga comunitate internațională ar trebui să caute, în continuare, soluții pentru a taxa Rusia pentru crimele comise.

„Nu știm cât va dura acest război. Principala armă a Rusiei este arma nucleară. Rusia reacționează la tot ce se întâmplă iresponsabil. Rusia transmite mesajul că este atât de mare, are o populație de 140 de milioane de oameni, deci are resurse pentru carne de tun.

Are toate resursele naturale pentru a se transforma într-o autarhie, iar pretențiile comunității internaționale pot fi respinse pentru că Rusia are arma nucleară. Sper că noi ca societate și alte societăți nu vom accepta să fim victima oboselii de pe urma acestui conflict. Sper să avem cu toții tăria să insistăm că există un agresor și acest agresor trebuie să plătească pentru crimele pe care le-a declanșat”, a conchis Igor Boțan.

Dezbaterea la tema „Rădăcinile comune ale Celui De-al doilea Război Mondial și ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, este prima ediție din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.