VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Guvernele Austriei și Cehiei cer UE să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor

Cancelarul austriac Karl Nehammer a cerut Uniunii Europene „să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor”, pentru a scădea facturile la curent.

Şeful guvernului de la Viena a afirmat că subiectul va fi discutat la o reuniune de urgenţă şi că „preţul electricităţii trebuie să scadă”, iar preşedintele rus Vladimir Putin nu trebuie lăsat să decidă zilnic în locul europenilor.

„Trebuie să oprim această nebunie care loveşte în prezent pieţele de energie”, a arătat Nehammer într-un comunicat, citat de AFP, potrivit Agerpres.

„Suntem într-un război energetic cu Rusia și acest lucru dăunează întregii UE”, a anunțat ministrul ceh al Industriei, Jozef Sikela pe Twitter.

Republica Cehă deține în prezent președinția rotativă a UE.

„De comun acord cu Comisia Europeană și cu premierul Petr Fiala, voi propune convocarea unei reuniuni extraordinare a Consiliului UE pentru Energie la cea mai apropiată dată posibilă”, a declarat Sikela.

După şase luni de război în Ucraina, preţul energiei în Europa a atins la sfârşitul acestei săptămâni noi recorduri. Una dintre cauze este reducerea livrărilor de gaze din Rusia către UE, unde 20% din energia electrică se produce în termocentrale pe gaz.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.