VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Geniștii Armatei Naționale au intervenit, de la începutul anului, în 56 de misiuni de deminare

De la începutul anului până în prezent au fost îndeplinite 56 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 76 de obiecte explozive de diferite tipuri și cinci cartușe, anunță Ministerul Apărării.

Doar pe parcursul lunii mai, geniștii Armatei Naționale au executat 17 misiuni de deminare, în urma cărora au fost depistate și neutralizate 26 de obiecte explozive. Astfel, luna precedentă, geniștii militari au fost solicitați în Chișinău, Cahul, Soroca, Orhei, Anenii Noi, Rezina, Hâncești, Ialoveni, Călărași, Ștefan Vodă, Ungheni și Ocnița.

Una dintre cele mai periculoase misiuni de deminare a avut loc în localitatea Șerpeni, raionul Anenii Noi, unde echipa de geniști din cadrul Batalionului de Geniu „Codru”, condusă de sergentul clasa III Evghenii Axentii, a identificat patru proiectile de artilerie de calibrul 152 mm. Obiectele periculoase au fost descoperite de către un localnic în gospodăria sa, pe timpul unor lucrări de construcție.

Toate munițiile datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și prezentau un risc sporit pentru viață. Obiectele explozive au fost distruse în condiții de maximă securitate la Centrul de Instruire al Armatei Naționale.

Reamintim că în cazul în care sunt depistate obiecte explozive, munițiile nu trebuie atinse cu mâna sau alte obiecte, să nu fie demontate focoasele, să nu fie mișcate obuzele, iar imediat după descoperire să fie făcut apelul la 112.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.