VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Gavrilița, la reuniunea liderilor de la München: Trebuie să rămânem solidari cu UE, NATO și țările care promovează pacea

”Nu trebuie să renunțăm niciodată la speranța că, la un moment dat, rațiunea și umanitatea vor prevala. Până atunci, trebuie să rămânem vigilenți și solidari cu UE, NATO și toate țările din regiunea Mării Negre, care promovează pacea și prosperitatea”. O declarație în acest sens a fost făcută de prim-ministra Natalia Gavrilița la București, în cadrul reuniunii liderilor de la München.

În discursul de deschidere a sesiunii „Dark Clouds Over the Black Sea? Regional Security in Flux”, șefa Executivului a vorbit despre consecințele sociale și economice ale războiului din Ucraina pentru țările vecine, precum este Republica Moldova, dar și pentru întreaga lume.

Prim-ministra s-a referit la întreruperea lanțurilor de aprovizionare cu alimente, limitarea accesului producătorilor pe piețele tradiționale de export, presiunile pe bugetul național în contextul gestionării fluxului de refugiați și adaptării infrastructurii de transport și logistică. Cu toate acestea, țara noastră a contribuit considerabil la menținerea rutelor comerciale care leagă Ucraina de litoralul românesc al Mării Negre, completând eforturile Turciei în ceea ce privește coridorul de cereale prin Bosfor.

Republica Moldova s-a dovedit a fi un furnizor de încredere de securitate alimentară și alternative de transport, contribuind astfel și la menținerea importanței economice a regiunii Mării Negre în ansamblu. În același timp, apropierea țării noastre de prima linie și absența unei umbrele de securitate continuă să ne facă cei mai vulnerabili dintre vecinii Ucrainei – suntem sub o presiune atât de crescândă, încât vom avea nevoie de asistență suplimentară din partea partenerilor noștri din Occident. Numai astfel putem continua să contribuim la securitatea regiunii Mării Negre în toate dimensiunile ei”, a spus Natalia Gavrilița.

Prim-ministra a subliniat că cele mai mari amenințări cu care se confruntă în prezent Republica Moldova sunt legate de războiul hibrid și securitatea energetică. În ultimele șapte luni, Gazpromul a crescut prețurile la gazele naturale de circa șapte ori, fiind înregistrate și scăderi ale calităților livrate. Mai mult, țara noastră se confruntă acum cu o criză de alimentare cu energie electrică. Din cauza interconexiunilor tehnice ale rețelelor electrice, atacurile rusești cu rachete asupra infrastructurii energetice ucrainene duc automat la deconectarea alimentării cu energie a Republicii Moldova.

Fără ajutorul prietenilor noștri români, care ne-au sprijinit cu livrări de energie electrică și păcură, nu îmi pot imagina în ce situație ne-am afla acum. Ne confruntăm cu provocări care, dacă nu sunt abordate împreună cu partenerii noștri transatlantici și europeni, riscă să conducă la o instabilitate sporită în întreaga regiune a Mării Negre”, a subliniat șefa Cabinetului de miniștri.

În acest context, prim-ministra a accentuat importanța îmbunătățirii dialogului politic și cooperării practice cu UE și NATO, inclusiv în abordarea amenințărilor hibride și combaterea dezinformării.

Nu trebuie să renunțăm niciodată la speranța că, la un moment dat, rațiunea și umanitatea vor prevala. Până atunci, trebuie să rămânem vigilenți și solidari cu UE, NATO și toate țările din regiunea Mării Negre, care promovează pacea și prosperitatea”, a mai declarat Natalia Gavrilița.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.