VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Fracțiunea BCS nu va participa la consultări cu Maia Sandu. Batrîncea: Demisie rușinoasă a premierului

Fracțiunea parlamentară a BCS nu va participa la consultările cu președintele Maia Sandu privind numirea unui nou prim-ministru. Anunțul a fost făcut de socialistul Vlad Batrîncea.

În cadrul unui briefing de presă, Vlad Batrîncea a calificat demisia Nataliei Gavrilița drept ”rușinoasă” și ”întârziată”.

PAS-ul a recunoscut că acest Guvern nu este capabil să rezolve problemele cu care se confruntă societatea. Considerăm că eșuarea Guvernului Gavrilița este un eșec al întregii guvernări, inclusiv și a Maiei Sandu. Cetățenii vor altă guvernare și un alt guvern capabil să ajute cetățenii R. Moldova”, a declarat Batrîncea.

Totodată BCS anunță că optează pentru alegeri parlamentare anticipate, menționând că ”un alt guvern nu va schimba situația deplorabilă în care se află R. Moldova!”.

BCS nu va participa la consultările cu președinta Maia Sandu. Am primit invitația de a participa la consultări cu 40 de minute înainte. Este o bătaie de joc față de Parlament și de popor. În mai puțin de o oră este imposibil de a convoca 32 de deputați și a desfășura consultări. Este culmea obrăzniciei că pe noi ne invită la consultări, iar Maia Sandu anunță briefing de presă la ora 15:30. Este o procedură mimată, iar PAS-ul are deja un candidat la funcția de premier”, a mai declarat Batrîncea.

Menționăm că Partidul Șor și-a anunțat intenția de a participa la consultări cu Maia Sandu.

Amintim că premierul R. Moldova, Natalia Gavrilița, și-a anunțat astăzi, 10 februarie, demisia.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.