VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Fotografia anului desemnată de UNICEF: Imagine cu doi copii într-o zonă de război

O imagine surprinsă de fotograful Eduardo Soteras, în care doi copii absorbiţi de lectură şi care zâmbesc într-o bibliotecă devastată de război a unei şcoli primare din regiunea Tigray din Etiopia, a fost desemnată Fotografia Anului de UNICEF.

„Zâmbetele de pe feţele lor arată un moment de fericire. Este un moment rar, în mijlocul distrugerii şi violenţei”, a declarat Fondul pentru copii al Naţiunilor Unite la ceremonia de premiere, de joi, de la Berlin, conform news.ro.

„Dorinţa de a descoperi şi de a învăţa lucruri noi este adesea atât de mare încât pe copii îi face să uite natura ameninţătoare a situaţiei. Acesta este mesajul Fotografiei Anului 2022 UNICEF”, a spus patroana UNICEF, Elke Büdenbender, soţia preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier.

Premiul al doilea a fost acordat unei fotografii realizate de fotograful american Ron Haviv într-un subsol din Kiev, Ucraina. Mai mulţi copii care au căutat refugiu acolo de atacuri privesc curioşi o cartea care le este arătată de o profesoară. Ron Haviv şi-a intitulat relatarea din Ucraina „Am avut odată o casă”.

Fotograful german Daniel Pilar a fost recompensat cu premiul al treilea pentru imaginile sale cu fete într-o şcoală secretă din Kabul.

„Setea de cunoaştere şi educaţie este elementul unificator al fotografiilor premiate anul acesta”, a spus Peter-Matthias Gaede,membru al juriului Comitetului german pentru UNICEF.

„În special în zonele de conflict şi ţările aflate în criză, şcolile şi serviciile de sprijin psihosocial sunt locuri ale speranţă care oferă stabilitate copiilor şi le dă putere”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.