VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

FOTO/ Controale inopinate la stații PECO pentru verificarea cantității combustibilului turnat în rezervor

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor împreună cu experții de la Institutul Național de Metrologie au demarat controale inopinate la anumite stații PECO din centrul țării. Astfel, inspectorii au efectuat verificarea inopinată a cantității combustibilului turnat în rezervorul automobilului.

În cadrul controalelor, inspectorii împreună cu experții au utilizat un autoturism adaptat și modificat cerințelor noastre.

„Mașina capcană” reprezintă un proiect dezvoltat în parteneriat cu INM, cu coordonarea Ministerul Dezvoltării Economice și Dezvoltării al Republicii Moldova, pentru verificarea inopinată a cantității combustibilului. În mașină este încorporat un sistem de măsurare care determină cantitatea volumului turnat în recipientul ascuns prin metoda gravimetrică de determinare a unității de măsurare a volumului.

La fel s-a folosit mijlocul de măsurare etalonat, pentru determinarea erorii distribuitoarelor de gaze lichefiate, cu care a fost dotat recent Inspectoratul.

Inspectoratul, recomandă ca toți cetățenii, cărora le-au fost încălcate drepturile în calitate de consumator să apeleze la Telefonul Consumatorului 022 51 51 51 și să prezinte probe concludente (audio, video și locația stației PECO), pentru a documenta încălcările și de a atrage la răspundere persoanele vinovate.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.