VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

FOTO/ Contrabandă cu peste 51 de mii de țigări la vama Cahul: Urmau să fie vândute pe piața neagră din UE

O nouă tentativă de scoatere ilicită din țară a peste 51 de mii de țigări dejucată de către Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de astăzi, la postul vamal Cahul, unde ofițerii Echipelor Mobile acționând în baza informației operative deținute, au supus controlului vamal un microbuz de model „Mercedes Sprinter” care intenționa să părăsească teritoriul Republicii Moldova. 

Șoferul mijlocului de transport fiind un conațional ce deține dublă cetățenie (MD/RO), în vârstă de 46 ani, care transporta pasageri și colete neînsoțite spre Italia. 

Astfel, după realizarea controlului de specialitate de către ofițerii Echipelor Mobile, printre coletele neînsoțite, au fost depistate 51 600 țigarete (de diferite mărci și inclusiv fără timbre de acciz) – dosite în cutii și genți, ambalate în mod intenționat ca să dea o impresie falsă că sunt colete, care aparțineau șoferului mijlocului de transport. 

Potrivit cercetărilor preliminare, bunurile urmau să fie comercializate ilegal pe piața neagră din Uniunea Europeană.

În rezultat, având în vedere că făptașul nu a putut prezenta acte ce atestă proveniența legală a țigărilor, acestea au fost ridicate în vederea confiscării, iar cazul este cercetat în continuare.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.