VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Fostul premier Vlad Filat va candida la prezidențialele din toamnă

Vlad Filat va fi candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova pentru alegerile prezidențiale din toamna acestui an. Anunțul a fost făcut azi de formațiune, după ce săptămâna trecută o decizie în acest sens a fost luată de Biroul permanent al Partidului Liberal Democrat din Moldova.

„A înainta candidatura domnului Vladimir Filat la funcția de președinte al Republicii Moldova din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova, în cadrul alegerilor prezidențiale din 20 octombrie 2024. Partidul Liberal Democrat din Moldova, se va înregistra și va participa în calitate de concurent electoral în cadrul referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024”, se arată în comunicatul de presă emis de partid”, se arată în decizia formațiunii.

Menționăm că, până în prezent, Andrei Năstase, Renato Usatîi, Ion Chicu și-au anunțat oficial intenția de a candidat la alegerile prezidențiale. La fel, în luna mai, președinte Maia Sandu a declarat pentru jurnaliștii străini că va candida pentru un al doilea mandat. 

Vlad Filat a fost prim-ministru al Republicii Moldova din septembrie 2009 până în aprilie 2013 și a condus două guverne din care au făcut parte mai mulți fruntași actuali ai PAS, inclusiv Maia Sandu, Dorin Recean și Igor Grosu.

După venirea PAS la guvernare, în special în ultima perioadă, el a devenit un critic vocal al actualei puteri și al președintelui Maia Sandu, pe care îi acuză de incompetență și de faptul că ar încălca în mod flagrant normele și principiile democratice și ar compromite astfel ideea europeană.

Deși la scrutinul prezidențial precedent Vlad Filat a îndemnat lumea să o voteze pe Maia Sandu, de această dată, spune el, nu o va mai susține, deoarece consideră că nu a îndeptățit așteptările, respectiv nu merită un nou mandat.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.