VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Fostul deputat Vladimir Andronachi, pus sub învinuire în dosarul Consulatului R. Moldova la Odesa

Fost deputat democrat Vladimir Andronachi, aflat în arest, este învinuit pentru rolul de conducător al tentativei de deposedare a bunului imobil în care-și are sediul Consulatului R. Moldova la Odesa, anunța Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit PCCOCS, Andronachi este învinuit de procurorii PCCOCS de faptul că a exercitat rolul de conducător în tentativa de deposedare a Moldovei de bunul imobil amplasat în Odesa, Ucraina, aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în care-și are sediul consulatul Moldovei. Infracțiunea cercetată s-ar fi desfășurat cu participarea altor persoane, inclusiv cu funcții publice – membri ai unui grup criminal organizat.

Actualmente, în dosarul investigat sunt șase învinuiți, care în acest stadiu al investigațiilor se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Pe 2 noiemrbie, fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, a fost reținut la intrarea în R. Moldova după ce a fost declarat indezirabil de către autoritățile din Ucraina. Astfel, prin urmare, Andronachi a fost expulzat de pe teritoriul Ucrainei. Detalii aici

Dosarul „frauda bancară”. PA aplicat sechestre de aproximativ 26 milioane de lei, inclusiv bunuri imobile, în cazul lui Andronachi

Tot 2 noiembrie, Procuratura Anticorupție anunța că a reținut în dosarul „frauda bancară” o persoană, care este bănuită de participare la infracțiunea de escrocherie în proporții deosebit de mari în interesul unei organizații criminale, și nemijlocit în interesul lui Vladimir Plahotniuc, aceasta fiind o persoană apropiată ultimului.

Potrivit unor surse ale VB din cadrul organelor de drept, persoana reținută de procurorii anticorupție în dosarul „frauda bancară” este Olga Dnestrean, o angajată a ex-liderului PDM Vladimir Plahotniuc.

FOTO/ Numele și detalii despre persoana reținută de PA în dosarul „frauda bancară”

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.