VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dosarul „frauda bancară”. PA aplicat sechestre de aproximativ 26 milioane de lei, inclusiv bunuri imobile, în cazul lui Andronachi

În legătură cu acuzațiile oficiale aduse fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, Procuratura Anticorupție a identificat și aplicat, cu suportul ARBI a CNA, sechestre în sumă totală de aproximativ 26 milioane de lei, inclusiv bunuri imobile, cote-părți în capitalul social al unor companii, și mijloace bănești.

Potrivit PA, aceasta constituie echivalentul prejudiciului cauzat prin acțiunile incriminate învinuitului și altor persoane în episodul investigat în cadrul cauzei penale Frauda Bancară. Vladimir Andronachi a pledat nevinovat și, la moment, folosindu-se de dreptul său procesual, refuză să dea declarații. În temeiul mandatului judecătorului de instrucție, acesta este arestat preventiv pe un termen de 30 de zile.

Faptele incriminate constituie activități realizate de către un grup de persoane în toamna anului 2014. Utilizând acte fictive și informații false, persoanele au determinat încheierea cu Banca de Economii SA a unui contract de investiții sub falsul motiv de reconstrucție și reparație a unui nou sediu pentru bancă.  În temeiul acestui contract, banca a transferat circa 32 milioane MDL unei companii controlate efectiv de către Vladimir Andronachi, pe care ultimul i-a convertit, plasat și stratificat prin intermediul mai multor companii nerezidente cu conturi deschise în două bănci din Letonia.  Circa 6 milioane MDL au fost restituiți către Banca de Economii SA în proces de lichidare în 2015, rezultând un prejudiciu total de circa 26 milioane MDL. În mare parte, banii sustrași prin escrocherie și spălare de bani au fost utilizați pentru cheltuieli personale, procurarea unor bunuri imobile și automobile, precum și investirea în alte afaceri.

Tangența la cazul lui Vladimir Plahotniuc și alte persoane

O parte din suma de bani obținuți prin aceeași schemă au fost utilizați pentru procurarea de către Vladimir Plahotniuc a unui avion. Cu referire la acest episod ce îl vizează pe Vladimir Plahotniuc, Procuratura Anticorupție amintește că a finalizat investigațiile și a expediat judecătorului de instrucție un demers pentru a trimite cauza penală în instanța de judecată în lipsa învinuitului în august 2022.  O decizie în acest sens încă nu a fost pronunțată, următoarea ședință de judecată urmând să aibă loc azi, la data de 3 noiembrie 2022.

Anterior, în luna martie a anului 2022, pentru aceleași fapte alte trei persoane  au fost trimise în instanța de judecată, judecarea cauzei fiind la etapa de cercetare judecătorească, ședințele de judecată fiind publice.

Alte trei persoane au statut de învinuit pentru fapte de participare la escrocherie și spălare de bani. În privința uneia din acestea au fost dispuse investigații în vederea căutării și eliberat un mandat de arest în contumacie. Totodată, Procuratura Anticorupție a expediat toate actele necesare în vederea anunțării în căutare internațională a acestuia, și va asigura terminarea urmăririi penale în termeni proximi.

Acțiunile Procuraturii Anticorupție în dosarul Frauda Bancară

Investigațiile în această cauză vizează fapte infracționale săvârșite de către mai multe grupuri criminale organizate parte a unei organizații criminale, în perioada anilor 2010-2015, la cauza penală de bază fiind conexate mai multe cauze.  

La moment, peste 60 de persoane au statut de învinuit. La moment în cauza penală Frauda Bancară, Procuratura Anticorupție, inclusiv cu suportul ARBI, a aplicat sechestre pe active în valoare de circa 6,4 miliarde MDL, inclusiv în afara Republicii Moldova, pentru recuperarea prejudiciului cauzat ca rezultat al realizării Fraudei.

În perioada anilor 2020-2022, procurorii au terminat urmărirea penală în 9 cauze penale, și 8 din acestea au fost trimise în instanța de judecată, 15 persoane avînd statut de inculpat (un deputat, un ex-guvernator, un ex-viceguvernator, și  un șef de departament din cadrul Băncii Naționale a Moldovei, ex-președintele interimar al Băncii de Economii, ex-președintele interimar al BC ”Banca Socială”, ex-președintele BC ”Unibank” SA, doi contabili, și alte persoane).

Pe 2 noiemrbie, fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, a fost reținut la intrarea în R. Moldova după ce a fost declarat indezirabil de către autoritățile din Ucraina. Astfel, prin urmare, Andronachi a fost expulzat de pe teritoriul Ucrainei. Detalii aici

Tot 2 noiembrie, Procuratura Anticorupție anunța că a reținut în dosarul „frauda bancară” o persoană, care este bănuită de participare la infracțiunea de escrocherie în proporții deosebit de mari în interesul unei organizații criminale, și nemijlocit în interesul lui Vladimir Plahotniuc, aceasta fiind o persoană apropiată ultimului.

Potrivit unor surse ale VB din cadrul organelor de drept, persoana reținută de procurorii anticorupție în dosarul „frauda bancară” este Olga Dnestrean, o angajată a ex-liderului PDM Vladimir Plahotniuc.

FOTO/ Numele și detalii despre persoana reținută de PA în dosarul „frauda bancară”

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.