VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Filat, despre revenirea lui Plahotniuc în politică: Face exclusiv jocul Moscovei pentru deturnarea R. Moldova

Ex-liderul PLDM, Vlad Filat, a venit cu o reacție după ce fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc, care a plecat din R. Moldova în iunie 2019, a anunțat că revine în politica din Republica Moldova.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Vlad Filat menționează că ”anunțul lui Plahotniuc dovedește pe de o parte disperarea de extrădare și pe de altă parte, încearcă să transmită un mesaj-atenționare către magistrați, procurori și judecători, că dacă ar ajunge în fața lor să nu fie arestat sau pedepsit deoarece ar reveni în fruntea R. Moldova”.

După trei ani de la fuga rușinoasă din Republica Moldova, când și-a abandonat casa și partenerii de nelegiuiri, Plahotniuc anunță temerar că revine în politica moldovenească. Încercând să explice că el ”a plecat” din Republica Moldova, uită să spună că de fapt a fugit de spaima pușcăriei și a oamenilor. De fapt, anunțul lui Plahotniuc dovedește pe de o parte disperarea de extrădare și pe de altă parte, încearcă să transmită un mesaj-atenționare către magistrați, procurori și judecători, că dacă ar ajunge în fața lor să nu fie arestat sau pedepsit deoarece ar reveni în fruntea R. Moldova”, a comentat Vlad Filat.

Totodată, acesta subliniază că fostul lider al PDM ”face exclusiv jocul Moscovei pentru deturnarea R. Moldova”.

În același anunț pe care îl vrea epocal, Plahotniuc vorbește despre cum rușii i-au făcut dosare, uitând, despre timpul petrecut alături de Kozak, la un restaurant din Chișinău unde îi promitea acestuia federalizarea Republicii Moldova. Niciodată acesta nu a fost anti-rus, ci doar pentru el și interesul său, iar astăzi face exclusiv jocul Moscovei pentru deturnarea R. Moldova, sperând că astfel, va scapa de arestare. plahotniuc așa cum a fugit, așa nici nu va reveni de bună voie în Republica Moldova. A rămas ceea ce a fost din totdeauna, un om fără demnitate, cu gândire și acțiuni banditești.

Sper ca instituțiile statului, de la președinție, parlament, guvern, la procurori și judecători să nu se lase păcăliți de retorica unui infractor!”, a mai scris acesta.

Menționăm că Vlad Plahotniuc a anunțat astăzi că revine în politica din Republica Moldova.

Am considerat mereu și consider și acum că un politician trebuie să iasă în spațiul public doar dacă are să spună ceva cu adevărat important și de interes public, și nu pentru a face paradă de declarații și vorbe despre nimic. M-am ținut de acest principiu și nu am mai apărut de aproape de trei ani în spațiul public deoarece nu am considerat că e timpul pentru declarații speciale.

Cum am zis și mai devreme, am vrut mai întâi să dau posibilitate noii coaliții ACUM cu PSRM să-și demonstreze „aptitudinile”, apoi le-am oferit aceeași posibilitate „harvardiștilor”, ca să arate și ei ce pot face în guvernare fără ca să aibă scuză să spună că, ceva ori cineva de pe loc i-a încurcat să se manifeste. Și au avut 3 ani pentru a aduce vremurile bune în țară.

Cât de bine s-au isprăvit  – se vede după situația în țară și ăsta este și subiectul, motivul care m-a făcut să iau decizia, pe care o anunț acum: am decis să revin în politica din Moldova. Eu sunt un politician care știe bine să rezolve situațiile de criză și vine timpul meu acum”, a declarat Plahotniuc în cadrul unui interviu pentru Tribuna.md.

Citește și: Alaiba, despre revenirea lui Plahotniuc în politica din R. Moldova: Îl așteptăm acasă. Pe toți îi așteptăm, din toate colțurile lumii

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.