VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Fiecare copil merită să fie fericit / video

Fiecare copil merită să fie fericit. Pe două aprilie marcăm ziua Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Din păcate, în Republica Moldova societatea este prea puțin informată, de aceea copiilor afectați de autism le este foarte greu să socializeze cu alți copii, aceștia fiind izolați în casă, cu părinții, sau în centrele de tratament.

Themuri Lomadze are 12 ani. A fost diagnosticat cu autism la vârsta de 3 ani, când părinții au observat unele elemente ciudate în comportamentul său.

ANASTASIA LOMADZE, mama lui Temur: Noi am observat asta pe la trei anișori, când el mergea la grădiniță, obișnuită, cu copii normali. Însă noi observam că este închis, se uita într-o direcție, și nu în ochi, chiar și educătoarea spunea că se întâmplă ceva straniu cu copilul nostru, și trebuie de mers la un specialist. Ne-au diagnisticat cu autism, noi n-am vrut să credem în asta, era foarte trist, am mers și la alți psihiatri. Tot aceeași diagnoză ne-au pus. Și totuși, ne-am întristat, dar după asta ne-am luat inima-n dinți și am spus că o să mergem înainte și o să facem să fie bine. El nu vorbea deloc, eram așa de descurajată, credeam că nu va mai vorbi deloc.

Cu multă implicare a părinților, răbdare și exersare a câte 5, 6 ore pe zi, în special pe direcția comunicării, Themuri a început să vorbească la vârsta de aproape 10 ani. În pofida faptului că în societatea noastră lumea nu are o percepție corectă și deplină a acestei tulburări, și deseori reacționează cu reticență maximă, ignoranță și scepticism, acești copii sunt foarte afectuoși și prietenoși.

ANASTASIA LOMADZE, mama lui Temur: Ar trebui de informat lumea, că avem așa copii în societate, și ar trebui să fim puțin mai înțelegători cu dânșii, pentru ei tot sunt oameni, tot au nevoie de vorbă, de prieteni. Cineva să discute cu el … la cineva îi este frică, altcineva nu știu cum să se poarte cu dânșii, dar ei cer asta, ei vor. Ei au capacitatea de a prieteni, caută vorbă, și sunt foarte simțitori.

Specialiștii trag semnale de alarmă în contextul creșterii constante a numărului copiilor afectați de autism la nivel mondial.

CONSTANTIN DRUC, directorul Centrului PRO ABA Solution: Astăzi statistica internațională ne arată o creștere constantă și destul de abundentă a numărului copiilor afectați de autism. Statistica internațională ne arată că fiecare al 36-lea copil se va naște cu autism, și deja se nasc, deci noi putem vorbi despre o epidemie globală pe acest subiect. Știința astăzi încă nu are răspuns de ce așa se întâmplă, criteriile de bază fiind factorii genetici, predispoziția spre autism, sau mutații cromozomiale, în combinație cu factorii de mediu.

Constantin Druc, directorul centrului psihopedagogic de intervenție pentru copiii cu dereglări în dezvoltare și autism, ABA Solution, ne-a explicat că pentru a descuraja atitudinea intolerantă a societății față de copiii cu autism sunt necesare campanii de informare în instituțiile de învățământ, dar și pentru societatea civilă.

CONSTANTIN DRUC, directorul Centrului PRO ABA Solution: Autismul est o tulburare de neurodezvoltare, cu care copilul se naște. Deci nu putem vorbi despre boală. Nu este contagioasă, nu este transmisibilă, alți copii nu o vor prelua sub nici o formă. Noi, lucrând în școli, în grădinițe, foarte des am văzt astfel de temeri la copiii tipici, la părinții copiilor tipici. Ei încearcă să-i izoleze, sau mai puțin să comunice copii lor tipici cu copiii afectați de autism, având temeri că aceștia vor prelua diferite comportamente, necunoscând acest subiect. Astăzi noi încercăm să informăm populația, astăzi noi încercăm să vorbim despre această tulburare, mai larg, ca lumea să cunoască: Nu este necesar să se teamă de copiii afectați de autism, dar este necesar să-i ajutăm. Ca să putem educa o societate cu o toleranță crescută, este necesară informare, sunt necesare programe de stat ca să fie regulat făcute aceste activități de informare, începând de la grădinițe, centre medicale, massmedia etc, pentru a ridica nivelul de informare.

Anastasia Lomadze, mama lui Theimuri, este angajată în calitate de asistent personal. Pe lângă faptul că salariile acestor asistenți sunt mizere, recent aceștia s-au confruntat cu micșorări drastice, după ce primarul Ion Ceban a tăiat considerabil lefurile acestei categorii de angajați

„Ca asistent personal nu facem față cu așa salariu, cum am mai spus: Domnule primar, măcar nu micșorați salariul, dacă nu-l puteți ridica, măcar nu-l micșorați, pentru că lumea are doar această sursă de existență”, spune Anastasia.

Nu există o cifră exactă, sau aproape de realitate, a copiilor afectați de autism în Republica Moldova, din motivul că majoritatea părinților nu declară oficial diagnosticul. Cert este că societatea noastră trebuie educată corect, pentru ca acești copii să poată avea parte de socializare, educație și integrare în viața socială.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.