VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Festivalului „Te salut, Chișinău”, ediția a III-a: Activitățile pregătite de Primărie

În zilele de 14-17 iulie în capitală se va desfășura Festivalul „Te salut, Chișinău”, dedicat aniversării a 587 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului.

Potrivit Primăriei, în cadrul Festivalului, de rând cu programul cultural-artistic, vor fi organizate un șir de activități de promovare a meșteșugurilor și artizanatului.

Astfel, pe Strada Pietonală Eugen Doga, în perimetrul str. Columna și Alexandru cel Bun, va fi amplasat Târgul de vânzare a articolelor meșteșugărești și de artizanat.

De asemenea, în cadrul Festivalului vor fi organizate activități de comerț cu produse alimentare: dulciuri și prăjituri fără cremă, cofetărie, plăcinte, produse street food, bucate la grătar, băuturi răcoritoare și fierbinți, inclusiv vin, bere, pop-corn, vată de zahăr, înghețată.

Comercianții nominalizați vor fi amplasați pe str. Columna, în perimetrul str. A. Pușkin, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni și pe aleea Grigore Vieru, în preajma atracției turistice Green City Lab (produsele alimentare pentru copii).

În aceeași perioadă, serviciile municipale de profil vor organiza activități culturale și de agrement pentru copii.

Menționăm că manifestările cultural-artistice dedicate Festivalului vor fi desfășurate pe Strada Pietonală Eugen Doga.

Astfel, vineri, 14 iulie, va avea loc inaugurarea ediției a treia a Festivalului împreună cu: Orchestra Fraților Advahov, Zinaida Julea, Fuego, Gabriel Nebunu, Maria Iliuț și „Crenguța de Iederă”, Nicolae Gribincea și „Plăieșii”. 

Pe 15 iulie va avea loc un concert de muzică clasică și divertisment, susținut de: Orchestra municipală de cameră „Camerata Chișinău”, dirijată de Cristian Spătaru. Soliști: Natalia Tanasiiciuc, Igor Țurcanu, Igor Podgoreanu.

De asemenea, publicul va fi onorat de prezența și muzica distinsului compozitor Eugen Doga.

Duminică, 16 iulie, pe scenă vor urca îndrăgiții artiști: DARA, Satoshi, Misha Miller, Radu Dolgan, Ana Cernicova, Vladimir Fotescu, Aliona Triboi, Gicu Cimbir, Ana Odobescu, Orchestra AVANTI și Vladimir Fotescu etc.

Invitată specială a Festivalului „Te salut, Chișinău” – interpreta de peste Prut, ANDRA.

Iar luni, 17 iulie, de la ora 17:00, vom sărbători cei 587 de ani ai Chișinăului în Scuarul „Mihai Eminescu”. În program: lansare de carte, poezie, muzică, pictură și proiecții de filme.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.