VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Fermierii, chemați de Recean la discuții privind importul cerealelor din Ucraina: „Există o rezistență față de poziția corectă”

Membrii Asociației Forța Fermierilor sunt așteptați miercuri, 10 mai, ora 14:00 la Guvern, la o ședință de lucru cu premierul Dorin Recean, pe subiectul introducerii restricțiilor la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Asociației într-un comunicat de presă.

„Din câte înțelegem, în cadrul guvernului există o rezistență față de poziția corectă a ministrului agriculturii, susținută de fermieri, și neînțelegerea gravității situației în sectorul agrar al Moldovei. Păcat că pierdem timpul prețios pentru a convinge demnitarii de stat-factori de decizie că falimentul fermierilor mici și mijlocii nu ar aduce nici un avantaj Ucrainei în acest război nedrept, pornit de un agresor barbar Federația Rusă”, menționează Forța Fermierilor.

Menționăm că fermierii au solicitat Guvernului să adopte de urgență o decizie privind interzicerea temporară a importurilor de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță din Ucraina. Membrii Asociației Forța Fermierilor susțin că, în caz contrar, vor ieși la proteste.

Fermierii se plâng că din cauza prăbușirii prețurilor la materia primă agricolă, sub presiunea producției din Ucraina, au înregistrat pierderi estimate la cel puțin 2 miliarde de lei. 

Agricultorii susțin că dacă nu vor fi luate măsuri de urgență, în cel mult două luni, din cauza invaziei de producție din Ucraina, nu vor mai fi spații necesare pentru depozitarea cerealelor din recolta nouă, iar prețurile la materia primă vor continua să scadă.

Acest subiect a fost discutat weekendul trecut de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul unei întrevederi cu omologul său ucrainean Mikola Solski, aflat într-o vizită vizită în Moldova. În cadrul discuțiilor, Vladimir Bolea l-a anunțat pe demnitarul de la Kiev despre intenția Republicii Moldova de a se alinia la decizia UE de instituire a unei măsuri temporare privind importul de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui originare din Ucraina, cu asigurarea tranzitului prin țara noastră.

Amintim, în data de 2 mai, Comisia Europeană a decis restricționarea temporară a importurilor de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță din Ucraina în cinci țări UE – Polonia, România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia. În același timp, UE a acordat a doilea pachet de sprijin pentru agricultorii din aceste state care, cu dublarea sumelor din bugetele naționale, va fi de 200 de milioane de euro.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.