VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Expert militar ucrainean: Rusia va invada atâtea teritorii, cât i se va permite

Kremlinul menține ideea că două regiuni ucrainene – Harkov și Odesa – sunt „vechi pământuri rusești”. Despre aceasta vorbește într-un interviu acordat mediei ucrainene unul din directorii de programe de politică externă, coordonatorul proiectelor internaționale al Centrului Razumkov de la Kiev, expertul militar Alexey Melnik.

El consideră că în contextul viitoarelor „alegeri”, pe care urmează să le câștige, Putin ar putea să lanseze sperietori cu „anexarea” altor teritorii, pe lângă cele ocupate în Ucraina.

Având capacitatea îndoielnică de a invada noi pământuri, dictatorul are nevoie de afirmare/legitimare, factor deosebit de relevant într-o situație în care sprijinul atât pentru „SVO”, cât și pentru el însuși în Federația Rusă scade.

Expertul observă că niciuna dintre „noile regiuni” pe care le-a „anexat”, nu este controlată complet de Federația Rusă. Dar luând această decizie voluntară de alipire a unor pământuri străine, Putin, în esență, a creat „teritorii ocupate”, dacă urmăm logica legilor ruse. Astăzi Federația Rusă are „teritorii ocupate”, care nu au existat până în 2022.

Pe marginea recentei avertizări a fostului șef al CIA, David Petraeus despre existența pericolului de a fi invadată Moldova sau alte țări în timp de câteva săptămâni rămase până la „alegerile” din Rusia, expertul a opinat că „acest lucru nu poate fi legat de alegeri, deși Rusia desfășoară în mod constant diverse campanii de destabilizare și nu numai în țările așa-zisului spațiu post-sovietic. Rusia încearcă în mod constant să creeze haos undeva și apoi să-l controleze”, notează IPN.

„Ceea ce a vorbit generalul Petraeus este unul dintre posibilele scenarii dacă Rusiei i se permite să obțină o victorie militară. Atât moldovenii înșiși, cât și președintele Republicii Moldova au spus în repetate rânduri că soarta Moldovei de astăzi depinde de Ucraina.

Desigur, nu se poate spune că Rusia va ataca imediat țările baltice, dar faptul că nivelul de amenințare pentru acestea va crește semnificativ este, de asemenea, un fapt complet evident”, a conchis expertul.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.