VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Expert: Exemplul Ucrainei arată că și un stat neutru trebuie să aibă capacitate de apărare

Consecințele invaziei rusești în Ucraina vor avea un impact puternic și asupra Republicii Moldova, iar exemplul țării vecine arată că un stat, deși este neutru, trebuie să aibă capacitate de apărare. O declarație în acest sens a fost făcută de Igor Boțan, expert permanent al proiectului, la dezbaterea publică cu tema „Moldova pentru prima dată la Summitul NATO: motive și efecte”, organizate de Agenția de Presă IPN.

,,Noi înțelegem în ce situație era Ucraina pe 24 februarie 2022 când și experții NATO spuneau că Ucraina nu are șanse să reziste, dar a fost suficient ca Ucraina să dea dovadă de fermitate și să reziste ca să se schimbe aprecierile. Acesta a fost cel mai important lucru pe care l-a reușit Ucraina în primele două săptămâni. O țară care a demonstrat că este capabilă să-și apere independența și suveranitatea a atras simpatiile întregii lumi, inclusiv ale NATO, lucru pentru care Ucraina a fost remunerată cu armament ca să se apere, fără implicarea NATO”, adaugă expertul.

În acest context, Igor Boțan amintește că există o înțelegere dintre UE și NATO ca Republica Moldova și Ucraina nu mai pot fi lăsate în zona gri.

„Faptul că au primit statut de candidat la Uniunea Europeană trebuia să fie confirmat printr-un summit NATO, care a și avut loc la Madrid, unde bazinul Mării Negre a devenit o zonă de interes pentru NATO, iar summit-ul de la București a punctat vulnerabilitățile. Aceste vulnerabilități trebuie înlăturate astfel încât toți cei care sunt implicați în această destabilizare să înțeleagă că nu au șanse”, spune Igor Boțan.

Igor Boțan declară că ,,vulnerabilitățile la care este supusă Republica Moldova pot fi văzute în fiecare zi, exemple ar fi spargerea conturilor de Telegram ale înalților demnitari sau protestele organizate pentru destabilizarea situației. Iată de ce lucrurile trebuie privite în ansamblu, ca cetățenii să înțeleagă că NATO este o alianță defensivă și reacționează doar la provocările care vin din exterior, iar astfel de reacții trebuie să fie descurajatoare pentru potențialii agresori”.

Totodată, expertul spune că Rusia transmite un mesaj foarte clar, acela că fostul spațiu sovietic trebuie reconstruit.

,,După agresiunea militară rusească împotriva Ucrainei, Suedia și Finlanda sunt pe cale de a deveni state de membre NATO, iar președintele rus spune că nu are nicio problemă. Deci, NATO este prezentată ca o sperietoare, un element propagandistic înrădăcinat încă din URSS doar în raport cu fostele republici sovietice pe care Rusia le consideră ca fiind sfera sa de influență”, a spus expertul.

Dezbaterea publică la tema „Moldova pentru prima dată la Summitul NATO: motive și efecte” organizată de IPN, a fost ediția a 269-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.