VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ex-președintele Igor Dodon nu pleacă pe muntele Athos. Magistrații CSJ au respins solicitarea avocaților

Fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, învinuit de corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, nu va merge în perioada 31 martie – 10 aprilie în pelerinaj la mănăstirile de pe muntele Athos din Grecia. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată vineri, 24 martie, de către magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ).

Ex-președintele Dodon declară că decizia magistraților CSJ, prin care i-a fost respinsă solicitarea de a i se permite o deplasare în Grecia pentru câteva zile, este un „abuz”.

Știam că nu îmi vor permite să părăsesc țara, dar pentru mine era principial ca concetățenii noștri să vadă cu ce fel de justiție avem de-a face. Inițial mi-a fost interzis să merg în România cu fiul meu, care avea nevoie de tratament, iar acum, în Postul Mare, înainte de Paști, nu mi-au permis să plec la mănăstirea de pe Muntele Athos. Voi repeta ceea ce am spus de mai multe ori: am o singură cetățenie – a Republicii Moldova. Nu am de gând să plec din țară. Rămân aici să lupt cu această guvernare. Alte planuri nu am”, afirmă Dodon.

Igor Dodon a fost eliberat din arest la domiciliu prin decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ) din 18 noiembrie. Atunci, Dodon a fost plasat atunci sub control judiciar pentru 60 de zile, având interdicția de a părăsi țara.

Dodon este cercetat într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.