VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Europarlamentarul Siegfried Mureşan: Negocierile de aderare a R. Moldova la UE ar putea începe anul viitor

Deși Republica Moldova și Ucraina au primit împreună statut de țări candidate la aderare, procesul eurointegrării nu va fi unul similarpentru ambele state. O spune europarlamentarul român Siegfried Mureșan, potrivit căruia dacă Republica Moldova va progresa în implementarea reformelor, chiar anul viitor ar putea începe negocierile de aderare. Potrivit oficialului european, dacă Republica Moldova va reuși să se dezvolte și să se modernizeze, parcursul său european nu va depinde de evoluțiile din Ucraina, notează IPN.

În data de 23 iunie Republica Moldova și Ucraina au primit din partea Consiliului European statutul de țări candidate la aderare, iar Georgiei i-a fost recunoscută perspectiva de aderare. Europarlamentarul român Siegfried Mureșan spune că acum ritmul aderării Republicii Moldova la UE depinde de ritmul reformelor.

„Fiecare stat va face progrese conform propriilor merite. Indiferent de situația din Ucraina, dacă Republica Moldova se reformează, va avea câștig de cauză. Și invers. Dacă în Republica Moldova vor veni la guvernare oameni politici așa cum au fost în trecut care nu-și respectă angajamentele și încearcă să inducă în eroare partenerii Republicii Moldova, nu va exista încredere și ritmul aderării va fi încetinit. Dacă Republica Moldova va face progrese mai repede decât Ucraina, nu va fi ținută pe loc de Ucraina”, a spus Siegfried Mureșan în cadrul unui interviu la Radio Moldova.

Mai mult, oficialul spune că statutul de țară candidată a fost obținut într-un timp record, fapt ce demonstrează că, dacă există voință politică la Chișinău și Bruxelles, eurointegrarea Republicii Moldova poate avea loc cu pași rapizi. Prioritatea autorităților de la Chișinău trebuie să fie implementarea reformelor recomandate de Comisia Europeană, spune Siegfried Mureșan. Domeniile vizate sunt justiția, combaterea corupției și crimei organizate, deoligarhizarea, reforma administrației publice și a serviciilor publice, managementul finanțelor publice, consolidarea rolului societății civile în procesele decizionale și protejarea drepturilor omului.

„Pe subiectul recomandărilor Uniunii Europene există progrese. Autoritățile Republicii Moldova au adoptat un plan de acțiuni, când și cum vor implementa aceste reforme. De implementarea acestor reforme va depinde cum ne vom mișca spre următoarele etape. Comisia Europeană va trebui să facă un raport și ulterior se vor putea deschide negocierile de aderare. Deci, totul depinde de modul în care începe implementarea reformelor recomandate de Comisia Europeană. Este posibil să începem negocierile anul următor, dar nu e esențial. Esențial este să fie implementate reformele și să ne ajutăm reciproc mai ales în situații de criză, energetică, umanitară, astfel îmbunătățind viața oamenilor”, a mai spus oficialul european.

Cu referire la protestele din ultima perioadă organizate în Republica Moldova, europarlamentarul spune că cei care incită la astfel de manifestații au demonstrat că nu au soluții pentru țară. Potrivit demnitarului de la Bruxelles, „aceste proteste nu sunt organice, naturale, oamenii sunt incitați, împinși să iasă, puțini”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.