„Faptul că nu avem încă o soluție acum la chestiunea transnistreană nu trebuie să ne rețină de la a progresa în relația cu Uniunea Europeană în toate celelalte domenii, măsuri în agricultură, în educație, în sănătate, în reforma justiției, mediu”. De această opinie este europarlamentarul Siegfried Mureșan, care este și președintele delegației Parlamentului European pentru relații cu Republica Moldova.
În cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei, Siegfried Mureșan a subliniat că soluționarea chestiunii transnistrene va fi necesară înainte de finalizarea procesului de aderarea la Uniunea Europeană, iar până atunci R. Moldova mai are mult de lucru.
„Faptul că nu avem încă o soluție acum la chestiunea transnistreană nu trebuie să ne rețină de la a progresa în relația cu Uniunea Europeană în toate celelalte domenii, măsuri în agricultură, în educație, în sănătate, în reforma justiției, mediu, toate acestea le putem face, putem negocia aderarea la Uniunea Europeană în toate aceste capitole chiar și înainte de a avea soluționată chestiunea transnistreană”, a explicat Mureșan.
Totodată, eurodeputatul a subliniat că soluționarea chestiunii transnistrene va depinde și de evoluția conflictului din Ucraina.
„Nu știm cum va arată acum soluția, ca atare faptul că chestiunea transnistreană nu e rezolvată nu trebuie să ne împiedice de la a progresa cu integrarea în toate celelalte domenii, dar ea va trebui pentru a răspunde solicitărilor dvs., dar chestiunea transnistreană va trebui rezolvată înainte de aderarea la Uniunea Europeană. Ca să vă dau un răspuns clar la o întrebare clară, va trebui rezolvată înainte”, a mai menționat Mureșan.
Potrivit europarlamentarului, Republica Moldova are șanse să progreseze mai rapid în anii următori și respectiv, să adere înaintea Ucrainei la Uniunea Europeană.
„În momentul de față, atât Republica Moldova, cât și Ucraina au de câștigat de pe urma acestui tandem. La nivel european, există o simpatie foarte mare pentru Ucraina. Pe bună dreptate, fiindcă oamenii luptă acolo în fiecare zi, există o simpatie foarte mare și de pe urma asocierii cu Ucraina Republica Moldova are de câștigat. E bine că cele două state au obținut împreună anul trecut statutul de stat candidat, eu cred că Republica Moldova și Ucraina vor începe împreună anul acesta negocierile de aderare la Uniunea Europeană, ce va fi mai încolo, până la data aderării, nu știu să vă spun. Știu să vă spun că Ucraina este o țară mai mare, cu o situație mai complexă, cu mai multe probleme și se poate ca Republica Moldova să progreseze mai rapid în anii următori și poate să aibă o șansă de a adera înaintea Ucrainei la Uniunea Europeană. Acest lucru este posibil, dar nu se știe, ce e clar acum este că de pe urma tandemului acum ambele state au de câștigat, după care Republica Moldova trebuie să meargă cu propria viteză cât mai rapid, cât mai hotărât. Și dacă ajunge la destinație înaintea Ucrainei, dacă încheie negocierile, îndeplinește toate condițiile, cred că există chiar și această șansă de a adera înaintea Ucrainei, dar nu suntem în competiție cu Ucraina la moment, acum suntem în tandem și cu cât Republica Moldova se integrează mai mult în Uniunea Europeană, sincer, cu atât e mai bine și pentru Ucraina, căci o Moldovă stabilă, guvernată pe bază de valori europene ajută și Ucraina. Dacă Republica Moldova s-ar fi dus spre Rusia, ar fi fost o veste proastă și pentru Ucraina”, a mai explicat Mureșan.