VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Siegfried Mureșan, europarlamentar: Prezența zecilor de mii de cetățeni în PMAN arată că sprijinul pentru integrarea europeană este majoritar în R. Moldova

Vocea Basarabiei: Avem un oaspete special astăzi, europarlamentarul Siegfried Mureșan, care este și președintele delegației Parlamentului European pentru relații cu Republica Moldova. S-a aflat și d-lui astăzi la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Bine ați revenit la Vocea Basarabiei!

Siegfried Mureșan: Bună ziua! Mulțumesc pentru invitație, mă bucur că suntem din nou împreună.

Vocea Basarabiei: Care sunt primele impresii sau deja impresiile făcute și la cald, și la rece, după ce ați văzut această mulțime de oameni care au venit și au cerut ca Republica Moldova să ajungă să fie stat membru al Uniunii Europene?

Siegfried Mureșan: Am venit direct din Piața Marii Adunări Naționale la dvs. și încă aduc cu mine impresiile și emoția de acolo. Eu mă așteptam să fie bine, mă așteptam să vină mulți oameni, să fie pozitiv, dar a fost și mai bine decât mă așteptam. Pentru oameni a fost un eveniment important, oamenii au venit și au spus din inimă că vor integrarea europeană a Republicii Moldova, au venit din toate colțurile statului, au venit de la nord, au venit de la sud, de la centru, din sate, de la orașe, au venit tineri, dar au venit și mulți vârstnici. M-au impresionat foarte mult oamenii în vârstă, care spuneau: „Vrem, nu mai avem timp, vrem să accelereze procesul”.

Este un semnal foarte puternic, pe care astăzi Uniunea Europeană îl primește de la Republica Moldova, este un semnal că majoritatea largă a populației dorește integrarea europeană.

Vocea Basarabiei: Și, apropo, în Rezoluția finală unul dintre puncte sună cam în felul următor: „Să asigure cât mai rapid deschiderea negocierilor de aderare și să întărească instituțiile statului pentru a garanta aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”. Mai repede, mai repede, se poate mai repede? Președinta Maia Sandu și în discursul pe care l-a rostit a spus că 2030 rămâne a fi anul-țintă când Republica Moldova ar putea și ar trebui să ajungă să fie stat membru.

Siegfried Mureșan: De când a început războiul din Ucraina, am reușit să facem multe lucruri împreună, Republica Moldova și Uniunea Europeană, într-un timp-record. Republica Moldova a depus în martie trecut cererea pentru aderare și în luna iunie deja a primit statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană cu sprijinul unanim al tuturor celor 27 de state membre ale Comisiei Europene și ale Parlamentului European. Pentru România, de exemplu, obținerea statutului de stat candidat a durat ani de zile după ce noi am depus cererea. Pentru Republica Moldova – 4 luni, fiindcă Uniunea Europeană a văzut dorința cetățenilor Republicii Moldova, a văzut că au acționat în spirit european de la începutul războiului, vede hotărârea pentru reforme a autorităților și Uniunea Europeană înțelege că Republica Moldova este importantă acum pentru toată Uniunea Europeană. Deci am făcut mult în ultimul an. Ce urmează? În luna aprilie în Parlamentul European am adoptat o rezoluție în care cerem începerea negocierilor până la finalul acestui an. Acea rezoluție a fost votată cu sprijinul a aproximativ 80 la sută din membrii Parlamentului European.

Pentru România, de exemplu, obținerea statutului de stat candidat la UE a durat ani de zile după ce noi am depus cererea. Pentru Republica Moldova – 4 luni

Vocea Basarabiei: Dar se consideră o rezoluție făcută în avans Republicii Moldova, pentru că acele 9 condiționalități oricum trebuie să fie îndeplinite?

Siegfried Mureșan: Da, noi am spus în acea rezoluție că cerem începerea negocierilor de aderare până la finalul acestui an, ca urmare a îndeplinirii celor 9 recomandări. Comisia Europeană a transmis anul trecut 9 recomandări de reforme Republicii Moldova, acelea trebuie implementate acum. După ce se finalizează implementarea, Comisia Europeană va evalua și opinia mea este că atunci trebuie să începem negocierile de aderare, și asta am și cerut Parlamentului European, am zis: de îndată ce cele 9 reforme sunt implementate, negocierile să înceapă înainte de finalul acestui an.

Ați auzit-o astăzi în piață și pe președinta Parlamentului European vorbind despre începerea negocierilor până la finalul acestui an, eu sunt optimist și cred că e posibil.

Vocea Basarabiei: Și dacă încep aceste negocieri pe cele 33 de capitole, oricum e o perioadă care va dura, pentru că peste noapte nu se poate, chiar și dacă unii mai spun că Bruxelles-ul va adopta o decizie politică, sprijinind Republica Moldova, ținând cont de aceste împrejurări și consecințe care sunt după invazia Rusiei în Ucraina, dar, oricum, tema pentru acasă e obligatoriu să fie îndeplinită?

Siegfried Mureșan: Sprijin politic există, dar tema e obligatoriu să fie îndeplinită și este și în interesul oamenilor, în primul rând, în interesul oamenilor din Republica Moldova ca tema să fie îndeplinită și Republica Moldova să fie modernizată, reformată. Uniunea Europeană spune: haideți să întărim justiția, să o facem puternică, să domnească legea, să fie stat de drept. E asta în interesul cetățenilor Republicii Moldova? Sigur că este, că dacă în Republica Moldova justiția ar fi controlată de câțiva oameni, cum a fost în trecut, și judecătorii nu ar judeca pe baza legii, asta îl afectează pe omul simplu, asta afectează cetățeanul de rând, deci, reformele pe care Uniunea Europeană le propune sunt, în primul rând, pentru a întări statul, pentru a întări Republica Moldova și sunt în interesul oamenilor. Există sprijin, cred că putem face lucrurile rapid, dar regulile trebuie respectate. Oricum, de când încep negocierile deja pas cu pas Republica Moldova va fi integrată în Uniunea Europeană și participă la tot mai multe proiecte europene. Acum, Republica Moldova participă la acest nou mecanism de achiziții și stocare la comun a gazului, Uniunea Europeană cumpără acum la nivel european gaz, chiar în perioada aceasta s-a dat drumul mecanismului, îl stochează la comun la dispoziția statelor celor care au nevoie, când au nevoie, și Republica Moldova este parte a acestui mecanism. Sunt niște investiții în marele proiect european pentru investiții mari în infrastructură, Republica Moldova a aderat, deci, deja, pas cu pas, Republica Moldova se integrează.

Vocea Basarabiei: Dar acești 7 ani credeți că vor fi suficienți ca Republica Moldova să poată raporta succese pe toate capitolele?

Siegfried Mureșan: Sincer, nimeni nu ne poate promite acum o dată de aderare, eu cred că e foarte bine că președinta Maia Sandu a stabilit un termen și cred că acest termen este realist, este unul corect. Ce este important este să continuăm treaba, reformele să fie implementate și va depinde și de ritmul, și de hotărârea guvernelor în următorii ani. Dacă lucrurile merg înainte, cum au mers în ultimii doi ani, cred că termenul e realist, dacă ar veni un guvern care una ar spune, alta ar face, în care Uniunea Europeană nu ar putea avea încredere, am risca să batem pasul pe loc, cum l-am bătut și în trecut, și atunci am pierde timp prețios.

Vocea Basarabiei: Dar în alte trei localități au avut loc contramanifestații și ce au spus politicienii care au organizat acele manifestații în Orhei, Comrat și Bălți? Că e nevoie de un referendum și că politica externă trebuie să fie decisă de cetățeni în cadrul unui plebiscit.

Siegfried Mureșan: Bine, acum politicienii aceștia populiști, care nu sunt proeuropeni, încearcă să țină Republica Moldova pe loc, încearcă să inventeze tot felul de piedici și de obstacole, adevărul este că peste jumătate din cetățenii Republicii Moldova vor integrarea europeană. Oamenii la ultimele alegeri, atât parlamentare, cât și prezidențiale au votat acei candidați care au spus: vrem modernizarea, vrem reformarea Republicii Moldova. Oamenii au spus „Nu!” politicienilor care vor să țină Republica Moldova pe loc, simt că oamenii vor să meargă înainte, asta am văzut și în piață și cred că sprijinul pentru integrarea europeană este majoritar în Republica Moldova. Nu este unanim, dar nici nu trebuie să fie unanim, că nu este unanim nici în țări membre ale Uniunii Europene, e majoritar, și asta contează.

Prezența zecilor de mii de cetățeni în PMAN arată că sprijinul pentru integrarea europeană este majoritar în R. Moldova

Vocea Basarabiei: Dar așa, în altă ordine de idei, o părere a dvs., pentru că la Orhei a cântat și un interpret venit din România, Marcel Pavel, ce părere aveți dvs. despre artiștii care vin de peste Prut și susțin aceste forțe care nu sunt proeuropene?

Siegfried Mureșan: Nu am o părere bună, evident, și sunt critic față de asta. România susține aspirațiile europene ale Republicii Moldova, Guvernul României, autoritățile din România susțin parcursul european al Republicii Moldova, miniștrii din România, alături de miniștrii din Republica Moldova, au făcut propuneri comune la nivel european. Sancționarea oligarhilor moldoveni care amenință stabilitatea Republicii Moldova, democrația, instituțiile e posibilă ca urmare a unei inițiative comune a ministrului Nicu Popescu și a ministrului Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe al României. Deci, România e alături de Republica Moldova, asta contează, câte o persoană fizică mai face și altceva și îmi pare rău, aș dori să nu facă acest lucru, să nu se pună în slujba unor oameni care vor să țină Republica Moldova pe loc.

Vocea Basarabiei: Cetățenii Republicii Moldova îl cunosc pe Siegfried Mureșan ca un mare sprijinitor al parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv atunci când e nevoie să fie repartizate, aprobate finanțele la Bruxelles sunteți cel carte pledați insistent ca și Republicii Moldova să-i revină sume bunicele, haideți să vorbim despre felul cum vin banii, cum trebuie să fie folosiți acești bani și, mai ales, cum să înțeleagă cetățeanul că impactul acestei asistențe e pentru ca să fie îmbunătățite condițiile lui viață.

Siegfried Mureșan: Păi, în primul rând, vă spun că am fost la începutul săptămânii într-o misiune oficială a Parlamentului European în Statele Unite ale Americii, la Washington, unde ne-am întâlnit și cu reprezentanți ai Fondului Monetar Internațional, care toți au spus, ca urmare a vizitelor la Chișinău, Republica Moldova este sigură și stabilă din punct de vedere economic, banul public, banul cetățeanului e gestionat bine de Ministerul Finanțelor, de guvern, mi-au spus că au încredere în capacitatea Republicii Moldova de a face toate plățile către oameni, pensii, salarii, de a trece peste dificultăți și mi-au spus că, cu sprijinul de la Fondul Monetar Internațional, care este deja contractat, cu sprijinul european pe care îl oferim, finanțele Republicii Moldova sunt sigure, oamenii pot avea încredere, nu trebuie să se teamă. Uniunea Europeană de la începutul pandemiei generate de coronavirus, din 2020-2021, a pus la dispoziția Republicii Moldova 1,1 miliarde euro, o sumă foarte mare, o sumă consistentă. Chiar în urmă cu două săptămâni, am votat în plenul Parlamentului European 145 milioane de euro, bani care vor veni până la finalul acestui an în două tranșe – una în cel de-al treilea și una în cel de-al patrulea trimetru. Îmi aduc aminte de emisiuni făcute cu dvs. în urmă cu ani de zile, când era 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova pe trei ani de zile și guvernele de atunci nu reușeau să absoarbă banii. Dădeam 100 de milioane de euro la dispoziția Republicii Moldova în trei tranșe și nu reușeau, au absorbit o tranșă cu chiu, cu vai au absorbit-o după doi ani pe a doua și au pierdut-o pe a treia. Deci, acum vin mult mai mulți bani, banii sunt absorbiți, banii merg fie pe proiecte, fie la guvern pentru a putea achiziționa energie, gaz, de a face față prețului mare sau pentru a ajuta cu schemele de compensare cetățenii, cum a fost și în iarna trecută.

Îmi aduc aminte de emisiuni făcute cu dvs. în urmă cu ani de zile, când era 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova pe trei ani de zile și guvernele de atunci nu reușeau să absoarbă banii.

Vocea Basarabiei: Dvs. cunoașteți foarte bine, economia Republicii Moldova se dezvoltă lent și chiar unii spun că se dezvoltă cu pași de melc, cum credeți că se pot pune la turații maxime motoarele economiei?

Siegfried Mureșan: Trebuie să fim cinstiți. Războiul din Ucraina nu ajută din acest punct de vedere. Ca atare e foarte important că la nivelul guvernului atragerea de investitori a fost declarată o prioritate și investitorii trebuie să înțeleagă că, în ciuda situației existente în Ucraina, nu există un risc de securitate imediat, iminent asupra Republicii Moldova și că investițiile efectuate aici sunt sigure. Reforma în justiție, deși nu pare o chestiune economică, e esențială pentru ca investitorii să vină aici, să investească și să creeze locuri de muncă.

Vocea Basarabiei: Vor stabilitate?

Siegfried Mureșan: Vor stabilitate și vor domnia legii, vor să știe că, dacă ei respectă legea, nu li se poate întâmpla nimic rău, nimeni nu-i șicanează și nimeni nu-i dă afară din piață și vor să știe că cei care fac concurență neloială și nu respectă legea sunt sancționați conform legislației în vigoare. De aceea, domnia legii, reforma justiției e atât de importantă și pentru dezvoltarea economică, fiindcă corupția înseamnă sărăcie peste tot în lume.

Vocea Basarabiei: Europenizarea localităților unde se consideră că acolo încă influența rusească e destul de mare, iată, cum credeți că se va produce acest proces din moment ce, pe de o parte, parcă în UTA Gagauz-Yeri au fost investiți bani occidentali, iar alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei au arătat, așa cum spun unele voci, că Rusia ar fi câștigat în acea regiune?

Siegfried Mureșan: În primul rând, noi trebuie să spunem tuturor cetățenilor Republicii Moldova că de pe urma integrării europene a Republicii Moldova vor avea de câștigat toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent dacă vorbesc acasă limba română sau poate ucraineană, sau găgăuză sau poate chiar limba rusă, de pe urma integrării europene au de câștigat toate minoritățile. Repet, că sunt și oameni din Azerbaidjan, toată lumea, indiferent cât de puțini sunt care vorbesc o limbă, limba bulgărească, orice, că sunt multe limbi vorbite aici, indiferent cât sunt de puțini oameni, dintr-un alt stat sau dintr-o altă minoritate, toți vor avea de câștigat de pe urma procesului de integrare europeană. Ca atare trebuie să existe dialog cu toți, eu sunt convins că opinia lor nu poate fi schimbată imediat, dar și doar un pic dacă este modificată pe termen lung efectele se văd. Nu trebuie să fim descurajați, trebuie mers în toate acele zone, trebuie vorbit cu oamenii, trebuie prezentate avantajele apropierii de Uniunea Europeană, nu se vor face miracole peste zi, nu toți oamenii care au urmărit poate dezinformare și propagandă ani de zile vor simți la fel de puternic pentru Europa cum au simțit cei peste 70-80 de mii de oameni care au fost astăzi în Piața Marii Adunări Naționale. E un proces lung, e greu, dar trebuie făcut.

Vocea Basarabiei: Antreprenorii din acele zone se plâng că nu vor avea piață de desfacere, pentru că ei tradițional au exportat mărfurile în Federația Rusă și acum fie că unii consideră că ar fi o barieră limba, pentru că în Occident trebuie cunoscută engleza, ei s-au obișnuit cu limba rusă, cum îi încurajați?

Siegfried Mureșan: Adevărul este următorul – piața europeană este cea mai stabilă piață și toți producătorii moldoveni care au învățat să exporte pe piața europeană văd că se pot baza pe piața europeană. La momentul la care au investit și produsele lor au o calitate bună, fie că sunt fructe, legume sau vinuri, mai ales, care sunt foarte apreciate, văd că exporturile lor sunt sigure, că nu sunt periclitate, văd că pe piața europeană nimeni nu-i amenință, nimeni nu-i șantajează, nimeni nu vrea să-i dea afară, piața rusă, piața din Belarus a decăzut, a scăzut, au fost o serie de dificultăți acolo. Deci, investitorii trebuie să știe că, odată ce-și câștigă locul pe piața europeană, e câștigat pentru totdeauna. Ei trebuie să știe că acolo regulile sunt corecte, competiția e corectă și produsele moldovenești își pot găsi locul și acele produse care au ajuns pe piața europeană sunt toate apreciate ca atare. Îndemnul meu către investitori este: orientați-vă spre piața europeană. Pe măsură ce și procesul de integrare va avansa, și birocrația va scădea, aprobările de care aveți nevoie vor fi mai puține, regulile de care aveți nevoie vor fi mai puține, nu mai sunt bariere, nu mai sunt taxe, aceea e cea mai sigură piață pentru producătorii din Republica Moldova.

Trebuie de mers în toate acele zone, trebuie de vorbit cu oamenii și prezentate avantajele apropierii de Uniunea Europeană, nu se vor face miracole peste zi, nu toți oamenii care au urmărit poate dezinformare și propagandă ani de zile vor simți la fel de puternic pentru Europa cum au simțit cei peste 70-80 de mii de oameni care au fost astăzi în Piața Marii Adunări Naționale.

Vocea Basarabiei: Republica Moldova poate să aspire că o să ajungă stat membru UE și să rămână în CSI?

Siegfried Mureșan: Opinia mea e că cetățenii Republicii Moldova au a spune în ce direcție doresc cu Republica Moldova, nimeni nu poate să vină de la București sau de la Bruxelles să dea nicio lecție în acest sens, m-au bucurat însă ultimele afirmații în ceea ce privește distanțarea Republicii Moldova de CSI. Republica Moldova e așteptată cu brațele deschise în Uniunea Europeană, exact așa a spus-o președinta Parlamentului European astăzi și sunt convins că Uniunea Europeană are mult mai mult de oferit Republicii Moldova decât orice altă comunitate de la Est.

Vocea Basarabiei: Dar acest lucru supără Kremlinul și de la Moscova se fac auzite declarații de felul că relațiile dintre Chișinău și Moscova sunt neprietenoase, pentru că așa și-ar dori partea moldovenească, Moscova nu se uită cu ochi buni la acest parcurs european. Ar mai putea Moscova cu forțe politice din Republica Moldova să pună piedică acestui drum?

Siegfried Mureșan: În ultimii ani am văzut foarte clar cine este prietenul și cine este dușmanul Republicii Moldova și am văzut foarte clar că Uniunea Europeană este prietenul Republicii Moldova și Federația Rusă este dușmanul Republicii Moldova, am văzut că Uniunea Europeană a ajutat Republica Moldova și vedem că Federația Rusă șantajează, amenință Republica Moldova. Ca atare, eu întotdeauna m-aș duce cu cine mi-e prieten, nu cu cine mi-e dușman, nu cu cine mă amenință, nu cu cine îmi pune piedică, nu cu cine vrea să-mi pună pumnalul pe la spate. Drumul Republicii Moldova e drumul european. În ceea ce privește Federația Rusă, Federația Rusă pierde războiul din Ucraina, îl pierde militar, pierde politic, pierde economic și, mai ales, pierde moral, că vedem cu toții cum liderii de la Kremlin își trimit propriii cetățeni să omoare oameni nevinovați în Ucraina și să moară și ei în luptă. Nu ne mai atrage nimic la modelul rusesc pe niciunul dintre noi, pe mine nu m-a atras niciodată ceva, de altfel, la modelul lor. Ca atare, Rusia pierde acest război, nu mai trebuie să ne fie teamă de Federația Rusă, oamenilor din Republica Moldova nu mai trebuie să le fie teamă de Federația Rusă. Sunt convins că Federația Rusă ar prefera să influențeze mersul Republicii Moldova, fiindcă Republica Moldova se dezvoltă, devine puternică, devine pe propriile picioare, se integrează în Uniunea Europeană. Federația Rusă vrea o Republica Moldova slabă, șantajabilă, manipulabilă, cu cetățeni pe care să-i poată controla. Și Republica Moldova progresează, asta nu place Federației Ruse. De aceea Federația Rusă va încerca să intervină în continuare prin dezinformare, știri false, propagandă, așa cum a făcut-o și în trecut, dar eu cred că oamenii în Republica Moldova sunt deja suficient de puternici să nu mai cadă pradă dezinformării.

Sunt convins că Federația Rusă ar prefera să influențeze mersul Republicii Moldova, fiindcă Republica Moldova se dezvoltă, devine puternică, devine pe propriile picioare, se integrează în Uniunea Europeană.

Vocea Basarabiei: Rezolvarea problemei transnistrene trebuie să fie și ea prioritară acum când integrarea europeană e prioritatea nr. 1?

Siegfried Mureșan: Soluționarea chestiunii transnistrene va fi necesară înainte de finalizarea procesului de aderarea la Uniunea Europeană, însă faptul că nu avem încă o soluție acum la chestiunea transnistreană nu trebuie să ne rețină de la a progresa în relația cu Uniunea Europeană în toate celelalte domenii, măsuri în agricultură, în educație, în sănătate, în reforma justiției, mediu, toate acestea le putem face, putem negocia aderarea la Uniunea Europeană în toate aceste capitole chiar și înainte de a avea soluționată chestiunea transnistreană.

Vocea Basarabiei: Și chiar dacă staționează o armată străină, rusă?

Siegfried Mureșan: Știm cu toții că soluționarea chestiunii transnistrene va depinde și de evoluția conflictului din Ucraina. Nu știm cum va arată acum soluția, ca atare faptul că chestiunea transnistreană nu e rezolvată nu trebuie să ne împiedice de la a progresa cu integrarea în toate celelalte domenii, dar ea va trebui pentru a răspunde solicitărilor dvs., dar chestiunea transnistreană va trebui rezolvată înainte de aderarea la Uniunea Europeană. Ca să vă dau un răspuns clar la o întrebare clară, va trebui rezolvată înainte.

Vocea Basarabiei: Și deseori, v-am întrebat și eu, dar e bine să mai amintim încă o dată – Ucraina și Republica Moldova, ambele pe același drum de integrare europeană, în același timp sau fiecare de sine stătător?

Siegfried Mureșan: În momentul de față, atât Republica Moldova, cât și Ucraina au de câștigat de pe urma acestui tandem. La nivel european, există o simpatie foarte mare pentru Ucraina. Pe bună dreptate, fiindcă oamenii luptă acolo în fiecare zi, există o simpatie foarte mare și de pe urma asocierii cu Ucraina Republica Moldova are de câștigat. E bine că cele două state au obținut împreună anul trecut statutul de stat candidat, eu cred că Republica Moldova și Ucraina vor începe împreună anul acesta negocierile de aderare la Uniunea Europeană, ce va fi mai încolo, până la data aderării, nu știu să vă spun. Știu să vă spun că Ucraina este o țară mai mare, cu o situație mai complexă, cu mai multe probleme și se poate ca Republica Moldova să progreseze mai rapid în anii următori și poate să aibă o șansă de a adera înaintea Ucrainei la Uniunea Europeană. Acest lucru este posibil, dar nu se știe, ce e clar acum este că de pe urma tandemului acum ambele state au de câștigat, după care Republica Moldova trebuie să meargă cu propria viteză cât mai rapid, cât mai hotărât. Și dacă ajunge la destinație înaintea Ucrainei, dacă încheie negocierile, îndeplinește toate condițiile, cred că există chiar și această șansă de a adera înaintea Ucrainei, dar nu suntem în competiție cu Ucraina la moment, acum suntem în tandem și cu cât Republica Moldova se integrează mai mult în Uniunea Europeană, sincer, cu atât e mai bine și pentru Ucraina, căci o Moldovă stabilă, guvernată pe bază de valori europene ajută și Ucraina. Dacă Republica Moldova s-ar fi dus spre Rusia, ar fi fost o veste proastă și pentru Ucraina.

Vocea Basarabiei: Dle Mureșan, la Bruxelles inclusiv vin politicieni cu viziuni prooccidentale și discută cu dvs., unii sunt și supărați că PAS, partidul care guvernează Republica Moldova, a monopolizat această idee de integrare europeană și că alte forțe cu viziuni proeuropene ar fi marginalizate. Credeți că e nevoie să fie consolidat acest curent? Și cum s-ar consolida, dacă iarăși se spune despre rânza moldoveanului?

Siegfried Mureșan: Bine, ultimele alegeri din Republica Moldova au fost alegeri libere, au fost alegeri democratice, au fost mai mulți concurenți, mai mulți competitori și oamenii au acordat încrederea acelui partid, acelor politicieni care consideră că merită încrederea. Așa s-au exprimat oamenii, așa s-au exprimat la vot, la alegeri libere cetățenii Republicii Moldova. Eu consider că faptul că Republica Moldova este condusă acum de un partid proeuropean, care are o majoritate clară în parlament, reprezintă o șansă uriașă pentru Republica Moldova, căci dacă acum ar fi fost o coaliție din trei partide care ar fi trebuit să negocieze, s-ar fi sfădit poate între ele, Federația Rusă ar fi încercat să bage bățul prin gard, ar fi încercat să răstoarne guverne, acum Federația Rusă are asupra guvernului control zero, are asupra majorității parlamentare control zero și pe mine acest lucru mă bucură. Dacă ar fi fost trei partide, Federația Rusă ar fi încercat să le joace unul contra celuilalt. Acum există o majoritate parlamentară, 63 de parlamentari care sunt uniți în a susține un guvern proeuropean și e foarte bine că e așa.

Vocea Basarabiei: Dar nu au dispărut temerile că poate fi destabilizată situația în Republica Moldova?

Siegfried Mureșan: Păi se vede clar că majoritate parlamentară susține guvernul și eu cred că în parlament nu poate avea loc o răsturnare a guvernului, tocmai de aceea se încearcă aceste mici acțiuni de destabilizare în stradă, cum le-am văzut în ultimele luni, dar vedem că ele nu se bucură de un mare sprijin popular și ele trebuie privite cu atenție, monitorizate, autoritățile statului trebuie să cunoască toate riscurile de securitate, trebuie să le combată, să lucreze împreună cu statele vecine, cu Uniunea Europeană, să protejeze cetățenii. Toate aceste lucruri se întâmplă, dar vestea bună este că guvernul e solid, majoritate parlamentară e solidă, nu le place rușilor, dar mie îmi place.

Vocea Basarabiei: Se vorbește și se insistă mult pe reforma în justiție, lupta împotriva corupției, deoligarhizare, dar mai sunt încă foarte multe domenii care și ele trebuie reformate. De ce se vorbește mai puțin despre alte sectoare unde trebuie suflul reformelor să pătrundă?

Siegfried Mureșan: Reforma justiției e fundamentală, fiindcă oamenii nu pot avea încredere în stat decât dacă știu că domnește legea, dacă știu că justiția e puternică, dacă judecătorii și procurorii sunt dependenți, sunt controlabili și nu dau verdicte corecte, asta erodează încrederea oamenilor în instituții, erodează și încrederea investitorilor, cum am vorbit noi la început, un investitor vine doar dacă are încredere că domnește legea, că mediul e predictibil. De aceea această reformă a justiției este fundamentală și este esențială și pentru dezvoltarea economică a țării.

Vocea Basarabiei: Republica Moldova rămâne un stat depopulat. Dacă rămâne depopulat, sunt slabe administrațiile publice locale. Dvs. cunoașteți ce se întâmplă și în administrația publică, și printre acele recomandări se regăsește și reforma administrației publice. Ar trebui să fie mai multă voință politică?

Siegfried Mureșan: Reforma administrației publice în Republica Moldova este necesară. Trebuie să avem unități administrativ-teritoriale care să fie puternice, care să aibă capacități administrative, care să poată conduce bine pe plan local, lucru necesar inclusiv pentru atragerea de fonduri europene. Noi în România avem 40 de județe la 20 de milioane de locuitori și vedem că sunt prea multe.

Vocea Basarabiei: Și în Republica Moldova sunt 32 de raioane, două municipii, UTA Ggagauz-Yeri, îs 35 de unități administrativ-teritoriale pentru o populație de 2 milioane 600 de mii.

Siegfried Mureșan: Deci, cu cât unitățile administrativ-teritoriale sunt mai mari și au o capacitate administrativă mai mare cu atât pot oferi servicii mai bune pentru cetățeni, cu atât pot absorbi fondurile europene mai bine. Ca atare, această reformă administrativ-teritorială este necesară și în Republica Moldova, și în România. Noi ne propunem de la 40 de județe să mergem la 8 regiuni în România și chiar și la numărul de primării și așa, noi avem cam 3 mii de primării la 20 de milioane populație. Deci și aici trebuie văzut cum unitățile administrativ-teritoriale se pot pune laolaltă pentru a fi mai puternice, pentru a administra mai bine și pentru a atrage fonduri. Consider că această reformă e necesară.

Vocea Basarabiei: Și totuși, în Republica Moldova e o dilemă, integrarea europeană prioritară, dar mai sunt și de cei care spun că reunirea Republicii Moldova cu România ar duce mai repede malul stâng al Prutului în Uniunea Europeană. Ce punct de vedere aveți dvs.?

Siegfried Mureșan: Noi am văzut astăzi în Piața Marii Adunări Naționale că oamenii au venit cu drapelul Uniunii Europene, cu drapelul Republicii Moldova în mână și cred că oamenii înțeleg că integrarea europeană a Republicii Moldova nu este un pericol pentru tradițiile, pentru păstrarea specificului locului aici, în Republica Moldova. De altfel, chiar și în discursuri, parcă președinta Maia Sandu sau președinta Parlamentului European, cred că președinta Maia Sandu a menționat faptul că integrarea europeană și păstrarea specificului locului sunt două procese care merg mână în mână. Eu vreau, evident, ca noi în România și Republica Moldova să fim cât mai apropiați, eu însumi am venit ca cetățean astăzi, ca să fiu aproape de oameni, voi face întotdeauna tot ce se poate pentru a fi cât mai aproape România și Republica Moldova, dar mi se pare că procesul în care există sprijin de peste tot, de la nivelul cetățenilor din Republica Moldova, de la București din România și de la nivel european e această integrare europeană și să ne unim în Europa.

Văd că oamenii așteaptă integrarea europeană, pentru asta se lucrează, pentru asta lucrează autoritățile și acesta este procesul realist pe care îl putem face rațional și care cred că ar și duce la dezvoltarea Republicii Moldova.

Vocea Basarabiei: Ce importanță conferiți datei de 1 iunie? Sunt așteptați 50 de șefi de state, de guverne la summitul de la Bulboaca.

Siegfried Mureșan: Pe 1 iunie va avea loc în Republica Moldova cel mai mare eveniment internațional care a avut loc vreodată aici, acest summit al Comunității Politice Europene. Unu la mână – faptul că acest summit are loc arată încrederea de care Republica Moldova se bucură în momentul de față la nivel european. Republica Moldova nu ar fi fost desemnată gazdă a acestei întâlniri la care vin aproximativ 50 de președinți, prim-miniștri, toți liderii instituțiilor europene, dacă nu ar fi beneficiat de încredere și de susținere. E expresia încrederii și susținerii. Doi la mână – este o oportunitate foarte bună pentru președinta Maia Sandu, pentru primul ministru de a prezenta liderilor europeni situația de aici, progresele înregistrate, dificultățile cu care se confruntă oamenii, dificultățile pe care le-au depășit, dar care și încă sunt aici. Este și o oportunitate de a cere sprijin pentru Republica Moldova în următoarele luni. Deci, e expresia încrederii, e o oportunitate de a cere sprijin și vă spun că e foarte bine că acest summit are loc la 10 zile după ce ne-am întâlnit astăzi în Piața Marii Adunări Naționale, căci vă garantez că evenimentul de astăzi va intra în pregătirea summitului de pe 1 iunie. Toți președinții și prim-miniștrii când vor veni, când se vor pregăti vor primi de la miniștrii lor, de la consilieri în raportări și în pregătiri informarea cu privire la faptul că peste 80 de mii de cetățeni au venit astăzi în Piața Marii Adunări Naționale și că oamenii vor integrarea europeană. Summitul e foarte important și e foarte bine că avem această succesiune de evenimente.

Vocea Basarabiei: Dar mai sunt voci în Republica Moldova care spun că e o platformă care ar putea să țină în anticameră încă mult timp Republica Moldova?

Siegfried Mureșan: Și eu m-am gândit la acest lucru când a fost lansată această comunitate, dar nu cred că este așa. Această Comunitate Politică Europeană a fost lansată de președintele Franței, Emmanuel Macron, ca platformă de dialog. Uniunea Europeană este rezultatul a 70 de ani de integrare europeană, instituții, reguli, legi, nimic nu poate înlocui Uniunea Europeană, această Comunitate Politică Europeană nu este menită să înlocuiască Uniunea Europeană, ea este o platformă de dialog și am văzut în ultimul an că nimeni la nivel european nu ar dori să parcheze Republica Moldova în această anticameră. Dimpotrivă, Republica Moldova progresează pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene. Și eu am fost sceptic cu privire la această Comunitate Politică Europeană la început, între timp o consider o platformă bună de dialog pentru a dialoga și cu state care nu sunt în Uniunea Europeană. Și cu ele ne putem ajuta, mai ales acum în criza energetică am văzut că orice sprijin e binevenit.

Vocea Basarabiei: Dar cum s-ar stabili dialogul între Chișinău și Bruxelles, dacă eventual cei care vor să ajungă la putere ar răsturna actuala guvernare europeană și ar lua ei frâiele puterii?

Siegfried Mureșan: Orice negocieri între Republica Moldova și Uniunea Europeană se poartă pe bază de egalitate, dar pe principiul încrederii. Ca atare, Uniunea Europeană dorește să ajute cetățenii Republicii Moldova, pentru asta este nevoie la Chișinău de un guvern care să îndeplinească angajamentele și în care poți să ai încredere. Ce s-ar întâmpla dacă la Chișinău nu ar mai fi un guvern proeuropean? Uitați-vă la ce s-a întâmplat în trecut, când aici au fost la putere comuniști, partide proruse de stânga Republica Moldova a stat pe loc, dar eu sunt încrezător că Republica Moldova va merge înainte sub guvernare europeană în următorii ani.

Vocea Basarabiei: Și chiar pe final, primul punct din Rezoluția adoptată la Adunarea „Moldova Europeană”: „Să modifice Constituția Republicii Moldova pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Această aspirație a cetățenilor trebuie îndeplinită de toți actorii politici din țâră”.

Siegfried Mureșan: De obicei, când vin la dvs. păstrați cele mai dificile întrebări pentru final, azi ați venit cu cea mai simplă întrebare la final. Sigur că da, oamenii cer asta la rezoluție e foarte bine. Oamenii au votat proeuropean la ultimele două rânduri de alegeri, asta vor oamenii, mă bucur că e inclus în rezoluție acest lucru și e de la sine înțeles că eu susțin acest lucru, de vreme ce și astăzi am fost între oameni și mă bucur că vine din interiorul Republicii Moldova, de la oameni, e corect să fie așa.

Vocea Basarabiei: Și să vă pun și o întrebare provocatoare pe final, pentru că mai sunt și cetățeni care sunt ghidați de anumiți politicieni și spun că din Uniunea Europeană nu vin doar valori bune și foarte bune, pentru că vin cu intenții rele, să nu mai existe ortodoxie în Republica Moldova, să aducă și alte practici despre care unii cetățeni spun că încă nu sunt potrivite pentru Republica Moldova, ce le spuneți acestor oameni?

Siegfried Mureșan: Uniunea Europeană e un spațiu al libertății, mie mi se pare că teroarea, frica, ura, dezbinarea sunt specifice rușilor, rușii ne învață să ne urâm unul pe altul, să ne excludem unul pe altul, asta au făcut și în comunism, Uniunea Europeană e uniunea care conduce pentru oameni, care permite fiecăruia să fie așa cum își dorește, care vrea indivizi puternici, care vrea libertate, libertate de exprimare, democrație, reguli, legi, eu nu văd niciun pericol dinspre Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, văd numai oportunități și cred că pericolele vin de la Est.

Vocea Basarabiei: Dar în acești 7 ani câți bani ar mai putea să primească Republica Moldova din partea Uniunii Europene?

Siegfried Mureșan: Pe măsură ce procesul de integrare va continua, sumele vor crește și programele vor deveni tot mai mari. Dacă a venit un miliard în doi ani de zile, vă dați seama că sumele vor fi mai mari, de ordinul câtorva miliarde de euro, în funcție și de capacitatea de absorbție a Republicii Moldova. N-aș specula acum, că practic nu există nicio limită la moment, dar Republica Moldova e clar că va primi tot sprijinul de care are nevoie.

Pe măsură ce procesul de integrare va continua, sumele vor crește și programele vor deveni tot mai mari

Vocea Basarabiei: Când reveniți următoarea dată la Chișinău?

Siegfried Mureșan: În următoarele săptămâni, cu siguranță. Cred că la începutul lunii iulie, la începutul lunii iulie avem programată o vizită, cred că pe 5-6 iulie, peste 6 săptămâni.

Vocea Basarabiei: Mulțumim foarte mult pentru această prezență! Mai avem întrebări, dar știm că vă grăbiți la aeroport. Mulțumim în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova, că chiar sunteți și cu gândul, și cu ajutorul ca și această palmă de pământ să aibă un viitor, iar acest viitor depinde de cei de aici, dar, mai ales, de decizia partenerilor externi. Deciziile acolo nu se iau ușor, să nu creadă cetățenii că la Bruxelles e ușor, tot fiecare țară își apără interesul național. Dar mesajul pe care îl transmiteți cetățenilor Republicii Moldova care e?

Siegfried Mureșan: Este un mesaj de încredere, de optimism, cred că lucrurile merg în direcția bună în Republica Moldova, direcția e clară, Republica Moldova are perspectivă europeană, Europa înseamnă școli bune, spitale bune, drumuri bune, instituții care să lucreze pentru oameni, așa e în vestul Europei, asta a venit și în România în ultimii ani, sunt sigur că asta va veni și în Republica Moldova.

Vocea Basarabiei: Uniunea Europeană este solidară, pentru că mai sunt politicieni în Republica Moldova care spun că și Uniunea Europeanăe pe cale să nu mai fie atât de consolidată?

Siegfried Mureșan: Uniunea Europeană e unită, de la începutul războiului în Ucraina am ajutat Ucraina, am decis în unanimitate 10 rânduri de sancțiuni împotriva Federației Ruse și acum îl decidem pe al 11-lea, am extins regimul de sancțiuni, ca să sancționăm și oligarhii din Republica Moldova, care afectează instituții și vor să afecteze cetățenii din Republica Moldova. Peste tot când a fost nevoie de unitate am reușit, ca atare cei care propovăduiesc căderea Uniunii Europene au greșit în trecut și sunt convins că greșesc și acum.

Vocea Basarabiei: Dar când ziceți că vor fi sancționați oligarhii, ei nu mai sunt în spațiul Uniunii Europene.

Siegfried Mureșan: Ei poate nu mai sunt, dar cred că interesele lor financiare, conturile lor sunt aici și cu siguranță aceste sancțiuni îi vor împiedica să își desfășoare activitatea în spațiul european, în Republica Moldova.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.