VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Etichetele energetice pentru electrocasnice vor conține mai multe informații

Pe utilajele și electrocasnicele vândute în Republica Moldova vor apărea noi modele de etichete ce descriu clasele energetice pe o scară de la A la G, unde A fiind clasa cea mai eficientă.

Noile etichete vor conține mai multă informație despre produse, cum ar fi consumul anual de energie, nivelul de zgomot, iar codul QR inclus va oferi acces la informații suplimentare despre produs. 

Un proiect de hotărâre de Guvern privind introducerea noilor etichete energetice este la etapa de consultări publice și urmează a fi aprobat în scurt timp. Pentru început, noile etichete vor fi aplicate pentru frigidere și congelatoare, mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe, televizoare și lămpi.

Inspectorii și funcționarii publici au fost instruiți asupra regulilor de plasare pe piață a produselor energetice și modului de verificare a conformității acestora, cu susținerea programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova. 

”Pentru Republica Moldova aceste reglementări sunt importante pentru că vor permite reducerea consumului de energie în sectorul rezidențial, responsabil de circa jumătate de consumul final de energie”, a declarat secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac. 

Directivele Uniunii Europene privind proiectarea ecologică a produselor cu impact energetic, dar și etichetarea produselor plasate pe piață au fost transpuse în anul 2014 în legislația Republicii Moldova.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.