SA „Energocom” anunață că în lunile ianuarie-martie, compania a vândut către SA „Moldovagaz” circa 275 milioane de metri cubi de gaze naturale, la prețul mediul ponderat de 1095 dolari pentru 1000 de metri cubi (fără TVA).
Potrivit companiei de stat, prețul oferit a fost mai mic decât cel cu care „Gazprom” a livrat gaze „Moldovagaz”, 1107 dolari/ 1000 mc (fără TVA).
„Gazele vândute de SA Energocom au provenit din stocurile strategice, procurate începând cu toamna anului 2022, la prețuri de bursă din acea perioadă. Am acționat la acea vreme, că și toată Europa, prin achiziția de stocuri pentru a fi pregătiți de criză energetică, prețurile fiind comparabile sau mai mici decât în multe țări”, menționează Energocom într-un comunicat.
„Analizăm ofertele de pe piață, pentru a începe din nou să cumpărăm gaze, la prețuri care sunt mai avantajoase acum în comparație cu cele din perioada rece”, a spus directorul interimar al companiei, Victor Bânzari.
Cotațiile de la bursă sunt de referință, lor li se adaugă costuri de transport, operaționale și logistice.
Săptămâna trecută, președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a informat că Republica Moldova a reluat achizițiile de gaze de la Gazprom în luna martie, după o pauză de aproximativ trei luni.
Ulterior, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că decizia temporară a Întreprinderii ”Moldovagaz” de a achiziționa cantități zilnice de gaze naturale de la ”Gazprom” este inoportună.
SA Energocom a fost împuternicită prin dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale să facă stocuri de gaze și ulterior să le vândă către Moldovagaz.