VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Dragoș Galbur a fost ales președinte interimar al Partidului Național Moldovenesc

Dragoș Galbur a anunțat că a fost ales în calitate de președinte interimar al Partidului Național Moldovenesc (PNM) în cadrul ședinței grupului de inițiativă privind constituirea formațiunii politice, care a avut loc sâmbătă, 22 octombrie.

„La data de 22 octombrie 2022, la Chișinău a avut loc ședința grupului de inițiativă privind constituirea Partidului Național Moldovenesc. Astfel, un grup format din medici, profesori universitari, juriști, asistenți sociali, oameni de afaceri, agricultori, economiști, funcționari publici s-a consolidat în jurul unei idei comune care, având la bază modelul înaintașilor intelectuali moldoveni, au decis să se implice direct pentru a schimba radical spre bine situația politică deplorabilă din Republica Moldova”, a scris Galbur pe o rețea de socializare.

Potrivit lui Galbur, grupul de inițiativă a votat în unanimitate pentru Statutul și Programul Partidului Național Moldovenesc și au anunțat lansarea campaniei de colectare de semnături și adeziuni la partid, în strictă conformitate cu legea.

Partidul Național Moldovenesc este succesorul de drept al partidului cu același nume fondat în 1917 de către intelectualitatea basarabeană, din dorința de a reda moldovenilor bunăstarea, libertatea și demnitatea națională.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.