VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Zinaida Greceanîi, pusă sub învinuire în dosarul finanțării ilegale a PSRM

Deputata socialistă, Zinaida Greceanîi, are statut de învinuit în dosarul privind finanțarea ilegală a PSRM. Anunțul a fost făcut astăzi, de procurorul pe caz, Petru Iarmaliuc.

Potrivit procurorului Petru Iarmaliuc, ordnanța de învinuire i-a fost prezentată Zinaidei Greceanîi la data de 18 octombrie.

Zinaida Greceanîi are calitate de învinuit pe dosarul în care este disjuns cauza de inculpare a lui Dodon Igor. Ordonanța de punere sub învinuire este din data de 18 octombrie 2022”, a declarat Petru Iarmaliuc.

Menționăm că în acest dosar figurează și ex-președintele țării, Igor Dodon.

Amintim că pe 24 mai, fostul șef de stat, socialistul Dodon a fost reținut și escortat din casa sa din sectorul Buiucani în izolatorul Direcției de Poliție Chișinău, de pe Tighina 6, după ce, ofițerii SIS și CNA, în comun cu procurorii Anticorupție, au descins la domiciliul, dar și în alte locații care au legătură cu fostul președinte și ex-liderul PSRM. Descinderile au avut loc în baza unor bănuieli de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Igor Dodon este cercetat în două dosare – unul denumit generic „Energocom” și al doilea – Îmbogățire ilicită, dosar în care este învinuit pentru patru capete de acuzare.

Îmbogățirea ilicită este una din acuzațiile procurorilor la adresa fostului președinte al țării, socialistul Igor Dodon, alături de alte trei capete: corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală și trădare de Patrie.

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat la data de 6 octombrie că a trimis în judecată a cauzaa penală de învinuire a ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, în comiterea infracțiunii de corupere pasivă și organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al R. Moldova, în perioada lunii iunie 2019.

Potrivit PA, lui Igor Dodon i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din R. Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000,00 până la 1 000 000,00 dolari SUA. Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”(PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.