Dosarul denumit „deputații transfugi” a fost clasat după trei ani de investigație. Procuratura Generală (PG) informează că persoanele puse sub învinuire au fost scoase de sub urmărire penală, iar procesul penal a fost clasat pe motiv că faptele infracționale imputate acestora nu întrunesc elementele componenței de infracțiune. Totuși, urmărirea penală continuă în partea acuzațiilor înaintate pentru comiterea infracțiunilor de îmbogățire ilicită împotriva a 13 ex-deputați.
Urmărirea penală a fost pornită în 2019 de către Procurorul General interimar Dumitru Robu, în temeiul unei bănuielii rezonabile privind săvârșirea infracțiunii de coruperea activă.
„Ulterior, la prezenta cauză penală au fost conexate alte 14 cauze penale pornite de către Procuratura Anticorupție privind pretinsele acțiuni ilicite ale 14 ex-deputați ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, care, potrivit unui denunțător, au transmis și primit sume cuprinse între 200 000 euro și 300 000 euro, în perioada noiembrie – decembrie 2015, pentru ca să părăsească Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova din Parlament și în calitatea lor de deputați să voteze proiectele de lege înaintate de Partidul Democrat”, se arată în comunicatul PG.
Potrivit procurorilor, toți învinuiții sus nominalizați nu au recunoscut vinovăția, negând comiterea faptelor prejudecabile incriminate.
Totodată, proba principală în acuzare au fost declarațiile ex-deputatei din Formațiunea Partidului Comuniștilor, Elena Bondarenco, făcute publice încă în anul 2016, care nu au fost posibil de confirmat prin alte probe.
În rezultatul efectuării tuturor acțiunilor de urmărire penală impuse și epuizărilor căilor legale de administrare a probatoriului, persoanele puse sub învinuire au fost scoase de sub urmărire penală, iar procesul penal a fost clasat pe motiv că faptele infracționale imputate acestora nu întrunesc elementele componenței de infracțiune.