Cel de-al 3-lea învinuit recent în dosarul contrabandei cu țigări de 3,8 milioane lei de la Vulcănești rămâne în arest la domiciliu. Despre aceasta anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).
Astfel, șeful de direcție al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) nu va fi investigat în stare de arest în penitenciar, așa cum au solicitat procurorii PCCOCS.
„Solicitarea viza împiedicarea eventualelor eforturi ale învinuitului să zădărnicească urmărirea penală, prin distrugerea probelor. Marți, contestarea procurorilor a fost respinsă la Curtea de Apel Chișinău, după pronunțarea încheierii de către Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana)”, precizează PCCOCS.
Totodată, sursa citată anunță că ceilalți doi învinuiți, un fost polițist, șef de direcție al Inspectoratului Național de Investigații și un actual ofițer al Inspectoratului Național pentru Securitate Publică, continuă să fie investigați în stare de arest.