VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dorin Recean, încrezător că R. Moldova va deveni membră a UE până în 2030

Premierul Dorin Recean se arată încrezător că R. Moldova va deveni membră a UE până în 2030, obiectiv anunțat de președinta Maia Sandu anterior.

Astăzi, în debutul ședinței Guvernului, prim-ministrul a subliniat că autoritățile mai au la dispoziție 5,5 ani pentru ca să construiască servicii medicale, educaționale, servicii sociale, infrastructură, energetică, mediul de afaceri conform standardelor europene.

„Președinta Sandu a trasat un obiectiv foarte clar și ambițios: până în 2030 noi să pregătim țara pentru ca să devenim membri deplini ai marii familii europene. Acest ritm de avansare pe care l-am demonstrat până acum, inclusiv deschiderea negocierilor de aderare confirmă faptul că acest lucru este realizabil. Ce înseamnă organizarea conferinței de ieri? Asta înseamnă că avem 5.5 ani ca să construim servicii medicale, servicii educaționale, servicii sociale, infrastructură, energetică, mediul de afaceri conform standardelor europene, astfel încât cetățenii noștri să poată să trăiască în pace și bunăstare aici, la noi acasă”, a declarat Dorin Recean.

Totodată premierul a subliniat importanța referendumului din toamnă.

„Până pe 20 octombrie toată societatea trebuie să ne determinăm în ce direcție mergem și dacă vrem să construim o viață în bunăstare și pace aici, la noi acasă. Planul nostru este clar. Noi trebuie să asigurăm prosperitate cetățenilor aici, acasă”, a mai subliniat Dorin Recean.

Amintim că marți seara, 25 iunie, R. Moldova a început, oficial, negocierile de aderare la Uniunea Europeană. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.