VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Doi polițiști de patrulare din Bălți, reținuți și cercetați pentru corupere pasivă

Doi agenți de patrulare din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) sunt cercetați de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție, fiind bănuiți de corupere pasivă. Aceștia ar fi cerut mită de la un șofer pentru a nu documenta un pretins caz de conducere a automobilului în stare de ebrietate alcoolică.

Potrivit denunțătorului, acum câteva zile, acesta a fost stopat de către doi polițiști de patrulare care în urma verificării alcoolemiei au constatat că șoferul s-ar fi aflat la volan în stare de ebrietate.

Pentru a nu înregistra cazul în conformitate cu prevederile legale, polițiștii i-ar fi cerut acestuia 3000 de lei. Ulterior, unul dintre polițiști i-ar fi sugerat denunțătorului să transmită banii prin intermediul unui angajat al unei stații de alimentare din Bălți.

Pe marginea acestui caz, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție din cadrul oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție au inițiat o urmărire penală pentru corupere pasivă. Astfel, sub controlul CNA și al PA a avut loc transmiterea banilor către intermediar care, la solicitarea anchetatorilor, a predat benevol suma transmisă.

La fața locului, a fost reținut pentru 72 de ore și unul dintre polițiști, celălalt fiind cercetat în stare de libertate. Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală pe caz.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.