VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dan Barna: „Acum R. Moldova are o speranță de aderare la UE! Un deziderat pe care generații de tineri l-au avut”

Este foarte important ca și la următoarele alegeri să fie păstrată direcția europeană, pentru că dacă Republica Moldova va alege calea spre Rusia, eforturile care au fost depuse ani de zile ca țara să ajungă la această etapă în procesul de aderare la UE, vor fi aruncate la gunoi. Declarația a fost făcută de deputatul român, Dan Barna, vicepreședintele Camerei Deputaților, prim-vicepreședinte al Partidului Uniunea Salvați România, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Oficialul român a subliniat că miza și proiectul de țară, de aderare la Uniunea Europeană sunt foarte importante deoarece oferă perspective de dezvoltare a țării pe următorii zeci de ani, iar dacă Moldova va păstra direcția spre calea europeană, atunci va veni și bunăstarea.

În context, deputatul a mai adăugat că tinerii din R. Moldova, care vor a țară prosperă după modelul țărilor membre ale UE, trebuie să opteze să rămână și să lupte pentru țară, fiindcă acum este cea mai mare speranță.

„Tinerii trebuie să opteze să rămână și să lupte pentru viitorul R. Moldova, pentru că acum e o speranță. Dacă în vremea altor guvernări clar orientate spre pro-est, nu era nicio perspectivă, acum datorită actualei guvernări si obținerii statutului da țară candidată la UE, R. Moldova are cea mai mare speranță”, a afirmat Dan Barna.

De asemenea, Barna susține că dacă ar fi întrebați cetățenii R. Moldova despre direcția de dezvoltare a țării, marea majoritate ar spune că direcția este spre Uniunea Europeană, pentru că condițiile de viață, calitatea traiului sunt mult mai bune în România acum, nu datorită guvernărilor, dar datorită aderării la UE.

„România e un model acum pentru mulți cetățeni din Republica Moldova, care văd că e mai bine în România. Da, e mai bine, dar beneficiul vine din anul 2007, când am devenit membri ai Uniunii Europene. O Moldovă în Uniunea Europeană va face niște pași care nu vor mai putea fi dați înapoi, asta e marea miză”, a spus Dan Barna.

Deputatul a menționat că a discutat cu oficialii de la Chișinău despre problemele care sunt în momentul de față cruciale pentru parcursul european al R. Moldova, dar și în ce măsură poate România să sprijine Moldova în acest parcurs.

„Sunt aici (n.r. la Chișinău) împreună cu Cătălin Drulă, actualul președinte al USR, tocmai pentru a discuta aceste aspecte și a încerca să vedem la fața locului, discutând cu oamenii care au cea mai bună cunoaștere a situației, cum putem să ajutăm, ce tip de probleme sunt în momentul de față cruciale pentru parcursul european al R. Moldova. Am discutat cum și în ce măsură poate să contribuie România să sprijine Moldova în această luptă cu un preț extraordinar al energiei. În cadrul dialogului cu Maia Sandu am abordat exact problema reformelor în justiție, în administrație, probleme care se regăsesc pe această foaie de parcurs pe care trebuie s-o realizați”, a punctat Dan Barna.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.