VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

DOC/ Producătorii agricoli ar putea beneficia de rambursarea taxei pe valoare adăugată

Producătorii agricoli ar putea beneficia de rambursarea taxei pe valoare adăugată. Membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară au aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, 26 octombrie, coraportul la PROIECTUL de lege care va oferi posibilitatea producătorilor agricoli să beneficieze de rambursarea taxei pe valoare adăugată (TVA).

Beneficiari ai Programului de rambursare a TVA vor fi agenții economici care activează în domeniul agriculturii și care au suportat pierderi de peste 50 la sută ale producției agricole, ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2022. Rambursarea TVA se va efectua în baza cererii depuse la Serviciul Fiscal de Stat, iar plățile vor fi achitate în termen de 25 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Rambursarea va fi oferită pentru perioada aprilie 2022 – iunie 2023 inclusiv.

Proiectul prevede instituirea Programului de restituire a TVA pentru producătorii agricoli pentru acoperirea datoriilor la impozitele și taxele de stat datorate de către aceștia, precum și mecanismul de implementare a Programului. Proiectul de lege a fost elaborat în scopul diminuării impactului negativ al calamităților naturale, creșterii prețurilor la imputuri și logistica internațională asupra agenților economici din domeniul agriculturii și industriei alimentare”, se precizează în nota informativă a proiectului.

Proiectul de lege:

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.