VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

DOC/ 1 și 2 iunie, declarate zile de odihnă pentru bugetari. Când vor fi recuperate

Zilele de 1 și 2 iunie au fost declarate zile de odihnă. Acestea vor fi recuperate ulterior de către salariați, prin extinderea programului zilnic de muncă. Guvernul a aprobat miercuri, 17 mai, o decizie în acest sens, în contextul reuniunii Comunității Politice Europene (CPE)

Prevederile se aplică angajaților autorităților și instituțiilor publice. Pentru întreprinderile din sectorul real al economiei naționale, hotărârea aprobată de Guvern are caracter de recomandare. În acest caz, decizia de a acorda salariaților zile de odihnă pe 1 și 2 iunie va fi luată de către conducătorii acestora.

Evidența timpului de muncă necesar spre recuperare deplină se va ține de către angajator, individual pentru fiecare salariat.

Totodată, proba din cadrul examenului național de bacalaureat, stabilită pentru data de 2 iunie 2023, se va desfășura corespunzător orarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării, cu atragerea la muncă a salariaților în conformitate cu prevederile Codului Muncii al R. Moldova.

„Având în vedere că ziua de 1 iunie este Ziua ocrotirii copilului, în temeiul prevederilor alin. (5) art. 111 din Codul muncii nr. 154/2003, se propune ca ziua de joi – 1 iunie 2023 să fie considerată zi de odihnă. De asemenea, în scopul utilizării optime de către salariați a zilei de odihnă (01 iunie 2023) și zilelor de repaus săptămânal se propune a considera și ziua de vineri – 2 iunie zi de odihnă. În ambele cazuri, cu recuperarea deplină a timpului de odihnă, prin extinderea timpului zilnic de muncă”, se arată în nota informativă a proiectului hotărârii Guvernului.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.