VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Doar patru din 10 apeluri la 112 sunt justificate

Zilnic peste 2600 de apeluri efectuate la numărul de urgență 112 sunt apeluri care nu justifică o urgență. Acest număr reprezintă aproximativ 42% din numărul total de apeluri înregistrate la numărul 112, fiind vorba despre cetățeni care fac glume, farse, pentru a adresa injurii operatorilor, pentru a solicita diverse informații care nu fac obiectul unei intervenții de urgență, cum ar fi de exemplu întrebarea: „Cât este ora?”. Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 atenționează că apelarea nejustificată poate costa viața unei persoane aflate în pericol, transmite IPN.

Serviciul 112 atenționează că apelurile care nu reprezintă o urgență afectează nefavorabil tratarea situațiilor reale. Mai întâi, ține ocupate liniile de urgență, în condițiile în care apelurile sunt preluate numai în ordinea în care au fost recepționate. Acest aspect limitează operatorul de la alte apeluri reale, astfel se reduce viteza de răspuns la apelurile cu urgență reală și crește timpul mediu de prelucrare a unui caz de urgență. Se pierd secunde valoroase doar pentru a afla că apelantul nu are nicio urgență.

„Apoi, mai grav este că apelurile cu chemări false solicită serviciile specializate de urgență în detrimentul persoanelor care se pot afla în situații critice de viață și care necesită intervenția imediată a serviciilor specializate de urgență, acest lucru putând avea consecințe fatale. Multe persoane abuzează de numărul de urgență 112, fie din comoditate, fie că este un număr gratuit și este activ non-stop ori fiindcă aceasta e varianta cea mai simplă de a solicita informații”, se arată într-un comunicat de presă.

Serviciul îndeamnă persoanele să sune la 112 doar când au cu adevărat o urgență, când sunt în pericol viața, proprietatea sau mediul. Persoanele care solicită neîntemeiat echipajele de urgență pot fi amendate cu până la 3 mii de lei sau sancționate cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 până la 60 de ore.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.