VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Directoarea CNAMUP a fost suspendată din funcție: O să contest decizia și o să revin. Reacția ministrei Sănătății

Natalia Catanoi a fost suspendată din funcția de directoare a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) printr-un ordin semnat de ministra Sănătății, Ala Nemerenco pe durata unei anchete de serviciu. Tot prin același ordin, s-a dispus inițierea unei anchete de serviciu privind „managementul defectuos” și crearea unei comisii de anchetă.

Potrivit documentului, Natalia Catanoi este acuzată de management defectuos în situații de urgență, fiind înregistrate mai multe plângeri din partea pacienților și angajaților instituției. De altă parte, șefa suspendată a CNAMUP spune că nu a fost notificată despre înregistrarea unor plângeri sau nemulțumiri în adresa sa.

Ea susține că acuzațiile privind lipsa de profesionalism nu corespund adevărului și a anunțat că va ataca în instanță decizia Ministerului Sănătății.

„Am fost suspendată din funcție pe motivul unui management defectuos. Vă anunț că nu am fost verificată de nimeni în aceste șase luni de  activitate. Am fost unul dintre cei mai buni specialiști din Republica Moldova în funcția de medic de urgență. O să contest suspendarea mea și o să revin în funcție”, a declarat Natalia Catanoi în cadrul unei conferințe de presă.

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco a venit cu o reacție cu referire la suspendarea directorului CNAMUP precizînd că la numirea Nataliei Catanoi în funcție, ministerul i-a înaintat obiective clare pentru un termen scurt, iar aceasta „nu s-a isprăvit nici cu una din misiuni, și nu a demonstrat abilități de a gestiona o așa instituție mare”.

„Pentru că directorul nu s-a isprăvit nici cu una din misiuni, și nu a demonstrat abilități de a gestiona o așa instituție mare, ba mai mult, oferă protecție personală și menține în funcții penali, iar pentru ca să nu fie atinsă, și-a tras mai recent și un carnet de partid PAS, am luat decizia de a-i cere demisia, iar din moment ce a refuzat, am suspendat-o în condițiile legii, cu deschiderea anchetei de serviciu.

Voi merge înainte, asumându-mi toate deciziile, fiindcă pentru mine cele mai importante sunt așteptările oamenilor acestei țări”, a scris ministra Sănătății pe pagina personală de Facebook.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.